♦ Pe volume înregistrează scăderi cuprinse între 4% şi 8% în funcţie de categoria de produse.
Farmacia Tei şi Bebe Tei, unul din cele mai dinamice businessuri de pe piaţa locală, va sări anul acesta pragul de 2 mld. lei cifră de afaceri în total, potrivit oficialilor companiei, care au bugetat o creştere cu 20% faţă de anul trecut.
„În primul trimestru din acest an Farmacia Tei a avut o creştere cu 21% în afaceri iar Bebe Tei cu 22% în condiţiile în care faţă de perioada similară a anului trecut am adăugat magazinele din Piteşti şi Popeşti“, a declarat pentru ZF antreprenoarea Roxana Maftei, fondatoarea lanţului de farmacii.
Anul trecut, cele două business-uri au finalizat cu afaceri totale de 1,82 miliarde. Farmacia Tei a avut 1,1 miliarde lei afaceri iar Bebe Tei a avut o cifră de afaceri de 728 milioane de lei. Lanţul a ajuns anul trecut la 9 magazine Farmacia Tei şi 8 magazine Bebe Tei iar pentru acest an sunt planificate noi deschideri.