Familia Timiş, fondatoarea imperiului de mezeluri CrisTim, un business cu o cifră de afaceri consolidată la nivel de grup de 760 mil. lei (circa 150 mil. euro), intenţionează să investească 7 mil. euro într-o cramă în localitatea Chiţorani, judeţul Prahova, acolo unde se află şi domeniul Casa Timiş. Este prevăzut ca proiectul să înceapă anul viitor, iar o parte din suma investită să fie atrasă din fonduri europene.
„Acest proiect este în planul pentru anul viitor. Am depus un proiect pentru a accesa fonduri europene, iar acum aşteptăm. Estimăm că investiţia totală va fi de aproape 7 milioane de euro. Crama va fi localizată lângă resortul Casa Timiş, unde vom fabrica vin din proprii struguri (până în prezent compania externaliza producţia de vin - n. red.). Este pasul esenţial pentru a face vin la standarde ridicate“, a spus pentru ZF Radu Timiş Jr., CEO al CrisTim, fondat de părinţii săi - Radu şi Cristina Timiş la începutul anilor 2000.
Spre comparaţie, Constantin Duluţe, unul dintre cei mai mari antreprenori români, care a vândut Agricost către arabii de la Al Dahra, a deschis anul trecut o cramă în valoare de peste 7 mil. de euro la Huşi. El deţine Vinicola Avereşti 2000, compania din spatele brandului de vinuri Domeniile Avereşti. De altfel, Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, cea mai mare companie românească din producţia de cereale după cifra de afaceri, a investit o parte din bani în Crama Segarcea, semn că pentru marii antreprenori români sectorul viniviticol are interes crescut. Familia Timiş a cumpărat în 2018 un conac în Chiţorani şi 4 hectare de teren, iar ulterior s-a extins şi a început să planteze viţă-de-vie, care se întinde pe 70 de hectare în prezent, dintre care pe 10 sunt plantaţi struguri de masă.