Companii

Anca Radu, directorul de operaţiuni al Pepco România, va coordona activitatea de pe opt pieţe. „Voi coordona operaţiunile de retail în marea majoritate a pieţelor deja operaţionale din grup, cu excepţia Poloniei, Italiei şi a ţărilor baltice“

Executivul român Anca Radu, cea care a ocupat timp de şase ani func­ţia de director de operaţiuni pentru bran­dul de modă Pepco, a preluat funcţia de retail director South Europe pentru discounterul polonez care este liderul pieţei de profil din România.

Ea lucrează pentru companie încă de la înce­put, în timpul mandatului său Pepco ajungând la 300 de magazine şi afaceri de 1,35 mld. lei anul trecut.

„Voi coordona operaţiunile de pe pieţe precum Slovenia, Croaţia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi, în curând, Serbia - ţară în care vom deschide primele magazine pe 23 oc­tom­brie“, spune ea.

Pepco este astfel cel mai extins re­tailer de modă din România şi mai mult decât atât continuă expansiunea, ofi­cialii grupului anunţând anterior că e loc de 500 de unităţi de modă sub brand propriu până în 2024. An de an com­pania deschide în Româ­nia în me­die 50 de magazi­ne noi, având planuri pen­tru afaceri de 1 mld. euro până în 2024.

„În acest moment, obiectivul nos­tru este să deschidem între 300 şi 400 de ma­gazine pe an, în toată Europa. Pieţe­le care fac parte din regiunea de sud vor fi prin­cipalul contribuitor la atin­gerea acestui obiectiv, întrucât avem planificate peste 200 de deschideri însumate, doar în această zonă.“

 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.