Companii

Alergiile nu sperie companiile de asigurari

10.04.2003, 00:00 35

Companiile americane de asigurari medicale nu sustin noile medicamente impotriva alergiilor, care ar concura impotriva medicamentului Claritin, produs de Schering-Plough, informeaza Reuters.
Analistii sustin ca strategia firmelor de asigurare va da batai de cap producatorilor de medicamente impotriva alergiei, printre care Aventis, Pfizer si Schering-Plough. Piata americana a antihistaminicelor aduce anual 4,8 miliarde de dolari. "Exista un risc ca vanzarea acestor produse sa inregistreze o stagnare sau chiar un declin usor", a afirmat David Moskowitz, analist in cadrul firmei Friedman Billings Ramsey. De asemenea, aceste trei companii farmaceutice s-ar putea confrunta cu alte greutati, printre care copiile mai ieftine ale Claritin sau un nou medicament produs de Merck & Co. Inc.
Antihistaminicul Zyrtec, dezvoltat de Pfizer, a generat vanzari in valoare de 1,1 miliarde de dolari in 2002, iar Allegra (Aventis) a adus firmei 2,2 miliarde de dolari. Pe de alta parte, Schering-Plough se straduieste sa introduca pe piata un nou medicament, succesorul Claritin, care poarta numele Clarinex, dar ale carui avantaje sunt indoielnice. Aproape 50 de milioane de americani sufera de diverse forme de alergii, mai ales in timpul primaverii.
Firme de asigurari medicale precum Humana Inc. sau Cigna Corp. sustin ca nu vor rambursa in totalitate costurile unor medicamente care se elibereaza doar cu reteta, dar care au actiune similara cu Claritin, produs pentru care nu este nevoie de reteta. WellPoint Health Networks Inc., Aetna Inc., Cigna si Humana se numara printre principalele case de asigurari medicale care se opun antihistaminicelor rivale Claritinului. Gradul de declin al vanzarilor "depinde in fapt de cat de agresive sunt companiile de asigurari", a subliniat Moskowitz.
Potrivit Cigna, Clarinex, Zyrtec si Allegra se numara printre medicamentele "putin preferate", care ar costa 40-45 de dolari pe reteta, subliniaza purtatorul de cuvant al Cigna, Lindsey Shearer, spre deosebire de Claritin, care presupune nici un cost. "Asiguratorii practica medicina fara licenta", a declarat William Berger, presedintele American College of Asthma Allergy and Immunology si medic practician in California. El a adaugat ca majoritatea medicilor specializati in tratarea alergiilor au de-a face cu pacienti carora Claritin nu le aduce nici un avantaj, prin urmare atitudinea companiilor de asigurari constrange medicii sa prescrie doar medicamentul pe care acestea il sustin. Totusi, asiguratorii afirma ca medicamentul Claritin este la fel de eficient ca si cele care se elibereaza cu reteta.
In schimb, Merck si-a perfectionat medicamentul impotriva astmULUI, Singulair, pentru a-l putea comercializa si in vederea tratarii alergiei. Acesta este primul produs antihistaminic care actioneaza prin blocarea proteinelor ce provoaca inflamarea. Pfizer, la randul sau, a publicat un studiu in care demonstreaza ca Zyrtec este mai eficient decat Claritin, in timp ce Aventis sustine ca Allegra are un efect sedativ mai redus decat Claritin.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO