Companii

Afacerile grupului Nordic au urcat anul trecut cu 22%, la 36 mil. euro

18.02.2008, 18:20 735

Grupul Nordic, cu activitati de import al produselor alimentare si productie si distributie de hrana pentru animale de companie, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 36 de milioane de euro, in crestere cu 22% fata de 2006. Grupul reuneste firmele Nordic Import Export Co., de import si distributie produse alimentare, Nordic Petfood Distribution si Nordic Petfood Production, specializate in productia si distributia de hrana pentru animale de companie. Cea mai importanta firma din grup, Nordic Import Export Co., a avut anul trecut o cifra de afaceri de 28 de milioane de euro. In cazul diviziei de hrana pentru animale de companie, firma Nordic Petfood Production a obtinut in 2007 o cifra de afaceri de 3,5 milioane de euro, de aproape trei ori mai mare decat in 2006, iar Nordic Petfood Distribution si-a dublat cifra de afaceri, la 4,5 milioane de euro. Grupul detine la Buftea o fabrica de hrana uscata pentru animale de companie. Grupul Nordic este controlat de oamenii de afaceri Valentin Moldoveanu, Sorin Pufan si Stefan Mandru, care detin participatii egale la firmele din grup.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO