Companii

Afacerile agenţiei de turism Eximtur Cluj au crescut cu 20% în primele nouă luni din 2023, ajungând la 40 mil. euro

Afacerile agenţiei de turism Eximtur Cluj au crescut cu...

Autor: Laurentiu Cotu

01.11.2023, 16:15 84

Agenţia de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, controlată de familia Morariu, a realizat o cifră de afaceri de 40 mil. euro în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă transmis de companie. 

Vânzările Eximtur pe segmentul business travel au crescut cu 30% în perioada ianuarie-septembrie 2023, faţă de perioada corespondentă din 2022. 

„Această creştere semnificativă se datorează în mare parte portofoliului de clienţi corporate, care şi-au intensificat deplasările în scop de business şi au reluat în forţă organizarea de evenimente de tip team-building, incentive şi formare profesională atât în ţară, cât şi în străinătate. 

Consultanţii Eximtur au emis peste 14.000 de bilete de avion pentru călătorii de afaceri, dintre care 50% au fost pentru destinaţii europene, 30% pentru zboruri intercontinentale şi 20% pentru rute interne“, se arată în comunicatul de presă al companiei.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO