Business Internaţional

Yves Saint Laurent impinge profitul Gucci

28.03.2003, 00:00 26

Gucci Group, al treilea mare producator de bunuri de lux din lume, conform Bloomberg News, a anuntat prima crestere a profitului din ultimele sase trimestre, crestere determinata de reducerile de costuri aplicate si de volumul mare al vanzarilor realizate de marca Yves Saint Laurent.
Profitul net pe trimestrul patru a crescut in mod neasteptat cu 1,7% pana la 95,4% milioane de euro, de la 93,8 milioane de euro cu un an in urma, a anuntat Gucci. Vanzarile realizate de compania ce include marca Alexander McQueen, au crescut cu 1,6%.
Performantele peste asteptari inregistrate de Yves Saint Laurent si reducerile de costuri efectuate in cadrul diviziei Gucci au implusionat castigurile intr-o perioada in care cererea de genti cu pretul de 600 de euro este in scadere.
"Sunt multumit de rezultatele noastre," a declarat directorul executiv al companiei, Domenico De Sole. "In acest an am realizat investitii semnificative in dezvoltarea propriilor marci".
Nu s-au inregistrat modificari importante cat priveste pretul actiunilor. Astfel, acestea au crescut cu aproximativ 2% in acest an. Actiunile Pinault-Printemps-Redoute SA, compania franceza ce detine 61% din Gucci, au inregistrat o crestere de 2,4%, sau 1,18 euro, pana la 50,2 euro la bursa din Paris.
Analistii anticipasera un declin de 16% al venitului net al companiei Gucci, pana la 79 milioane de euro, conform mediei predictiilor a cinci analisti intervievati de Bloomberg News.
Vanzarile diviziei Gucci a companiei au scazut cu 7% pana la 442,5 milioane de euro in trimestrul respectiv. Vanzarile inregistrate de Yves Saint Laurent au crescut cu 35% pana la 41,7 milioane de euro, pe fondul unei cresteri solide de articole din piele si de pantofi, a declarat Gucci.
"Divizia Gucci continua sa fie generatoarea de lichiditati in cadrul grupului," a declarat Scilla Huang Sun, ce administreaza in cadrul Clariden Bank actiuni ale unor companii producatoare de articole de lux in valoare de 53 milioane de euro, inclusiv actiuni ale Gucci. "Marcile mai mici inregistreaza performante destul de bune, dar sunt inca in faza investitiilor".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO