Business Internaţional

WienerStaedtische isi consolideaza relatia cu TBIH

17.11.2005, 20:48 14

Grupul austriac WienerStaedtische va cumpara 40% din titlurile companiei de servicii financiare Kardan Financial Services (KFS) de la compania de investitii Kardan, valoarea tranzactiei fiind de 112,6 mil. euro, conform bursei paneuropene Euronext, unde este listata Kardan.

KFS detine peste 58% din titlurile TBIH Financial Services Group, iar achizitia actiunilor de catre austrieci va consolida relatia dintre WienerStaedtische si TBIH.

In Romania, TBIH detine 50% din titlurile Omniasig Life, subsidiara de asigurari de viata a companiei Omniasig, controlata in proportie de 72% de WienerStaedtische. Austriecii au cumparat titlurile companiei de asigurari romanesti de la TBIH si de la actionari minoritari, valoarea tranzactiei ridicandu-se la 68 mil. euro.

Conform unui acord semnat intre Kardan si WienerStaedtische, austriecii vor investi 105,6 milioane de euro pentru majorarea capitalului KFS si intentioneaza sa mai cumpere 4% din actiunile companiei de la actionari minoritari. Dupa aceasta tranzactie, Kardan va ramane cu circa 55% din actiunile KFS.

Cele doua parti au stabilit ca investitia austriecilor sa fie folosita pentru achitarea datoriilor KFS, in valoare de 21,8 milioane de euro.

De asemenea, KFS intentioneaza sa isi majoreze participatia la capitalul social al TBIH prin suplimentarea acestuia cu cel putin 35 de milioane de euro, pana la 200 de milioane de euro, si prin achizitia de titluri de la actionari minoritari.

Pentru cumpararea titlurilor, KFS va beneficia de imprumuturi acordate in conditii speciale de WienerStaedtische.

Acordul mai prevede ca, peste cinci ani, austriecii vor avea dreptul sa isi majoreze participatia la capitalul social al KFS pana la 50% prin achizitii de actiuni si majorari de capital.

WienerStaedtische este liderul pietei asigurarilor in Europa Centrala si de Est. Compania este listata la Vienna Stock Exchange si are o capitalizare bursiera de peste 4 miliarde de euro. Anul trecut, austriecii au inregistrat prime brute subscrise de 4,1 miliarde de euro, iar valoarea activelor companiei s-a ridicat la 12,7 miliarde de euro.

WienerStaedtische a intrat pe piata romaneasca in 2001, cand a preluat compania de asigurari Unita. Prin intermediul acesteia, austriecii controleaza si societatea de asigurari Agras, la care Unita detine 75% din actiuni. La mijlocul acestui an, austriecii au cumparat 72% din actiunile Omniasig, a treia companie de pe piata asigurarilor. Prin intermediul Omniasig, Wiener Staedtische controleaza alte doua companii: Omniasig Life (specializata pe asigurari de viata) si Omniasig Addenda (axata pe asigurari de sanatate).

Kardan este o companie internationala de investitii cu afaceri in trei domenii: imobiliar, servicii financiare si infrastructura. Compania activeaza mai mult in Europa Centrala si de Est, unde isi deruleaza peste 75% din afaceri. Kardan detine pachete de control la subsidiarele sale si se implica in elaborarea si aplicarea strategiilor acestora.

Kardan a incheiat anul trecut cu venituri de 228 de milioane de euro (337 de milioane de dolari), iar valoarea activelor companiei depasea 1,4 miliarde de euro. Kardan este listata la Euronext Amsterdam si la Tel-Aviv Stock Exchange.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO