În actuala sa formă, criza bancară din Grecia este o criză creată de politicienii din zona euro şi din Grecia. Băncile au fost avariate de impactul dintre guvernanţa disfuncţională a zonei euro şi democraţia greacă dintr-un stat falimentar. Când un stat este insolvent, insolvente sunt şi băncile sale. În Grecia, băncile au în faţă pierderi uriaşe cauzate de creditarea masivă a guvernului şi nu pot căuta ajutor acolo unde de obicei l-ar găsi, adică la stat, pentru că acesta este falimentar.
Deznodământul conflictului dintre politicieni, mai multă austeritate, conduce la recesiune şi pentru clienţii băncilor la dificultăţi în a-şi plăti datoriile. Cu cât cresc pierderile băncilor, cu atât se va eroda mai mult capitalul acestora, ceea ce va forţa convertirea scutirilor fiscale acordate băncilor în acţiuni noi deţinute de stat.
De asemenea, pe măsură ce economia se adânceşte în recesiune, va deveni tot mai mare hotărârea Atenei şi Fondului Monetar Internaţional, în faţa opoziţiei Germaniei, de a obţine de la creditori ştergerea unei părţi semnificative din datoria nesustenabilă a guvernului grec. Dar cu cât este mai mare această reducere a datoriei, cu atât vor fi mai mari pierderile suferite de bănci, devenite creditorii guvernului prin faptul că i-au cumpărat obligaţiunile.
Pierderile ar anihila investiţiile de 16 miliarde de euro primite de la statul grec şi de 10 miliarde de euro făcute de investitori privaţi începând cu 2013.
Printre aceşti investitori privaţi figurează fonduri cu anvergură globală precum Fairfax Financial Holdings, care deţine o felie mare din Eurobank, şi Qatar Investment Authority, care are o participaţie la Alpha. Ei nu vor mai putea fi, probabil, convinşi să investească din nou în aceste bănci, aşa cum unii observatori cer.
Recent, firma americană de avocatură Shearman & Sterling, reprezentantă a unui grup de deţinători de obligaţiuni emise de National Bank of Greece, a scris oficialilor europeni, inclusiv Băncii Centrale Europene şi Mecanismului European de Stabilitate, cerându-le ca „Grecia să exploreze toate soluţiile sectorului privat pentru recapitalizarea NBG înainte de a folosi uneltele de rezoluţie bancară“. Scrisoarea a fost văzută de The Wall Street Journal.
Dacă va exista un nou bailout pentru sistemul bancar al Greciei, una dintre cerinţele creditorilor va fi implementarea Directivei UE de Rezoluţie Bancară. Parlamentul grec va dezbate acest subiect astăzi.
Directiva stabileşte cine suportă pierderile dacă o bancă are nevoie de ajutor de la stat. Aşteptările sunt ca acţionarii şi creditorii să suporte la început o parte din povară – de până la 8% din pasivele totale, sau 20% din activele ponderate la risc. Abia după acest pas o bancă poate primi fonduri de bailout.
Cel mai probabil, vor trece ani, dacă nu decenii, până când invetsitorii privaţi vor începe să reinvestească în băncile greceşti.
Singura soluţie va fi ca băncile greceşti să devină din instituţii de credit parţial naţionalizate - statul deţine deja participaţii la acestea obţinute în schimbul recapitalizărilor trecute – în bănci complet naţionalizate în viitorul apropiat. Însă banii pe care statul îi va injecta în bănci vor veni de la Bruxelles şi Frankfurt, proprietarii Greciei şi ai băncilor sale prin programul de bailout.
