Business Internaţional

Un sistem "Big Brother de tip chinezesc" stârneşte polemici în Marea Britanie

 Un sistem "Big Brother de tip chinezesc" stârneşte polemici în Marea Britanie

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

02.04.2012, 09:43 1004

Asociaţii de apărare a libertăţilor publice din Marea Britanie au criticat dur anumite proiecte ale Guvernului, dezvăluite de către Sunday Times, privind sporirea puterilor Executivului de a supraveghea schimbul de mesaje, e-mail-uri şi consultarea paginilor de Internet, relatează AFP.

Conform acestor proiecte de noi reglementări, care urmau să fie dezvăluite luna viitoare potrivit publicaţiei britanice, furnizorii de Internet ar urma să instaleze echipamente care să permită serviciilor de informaţi electronice să aibă acces în timp real la datele fiecarui mesaj sau e-mail trimis, site-urilor consultate şi apelurilor telefonice efectuate.

Ele constituie "un pas fără precedent, prin care Marea Britanie va adopta acelaşi tip de supraveghere ca în China sau Iran", a denunţat Nick Pickles, directorul Asociaţiei Big Brother Watch Campaign.

Pe de altă parte, Shami Chakrabarti, directorul grupului pentru libertăţi civile, a calificat acest proiect al Guvernului "nu chiar aşa de catastrofal la adresa democraţiei".

Ministerul de Interne a anunţat că Guvernul se pregătea să legifereze în legătură cu acest subiect "imediat ce parlamentarii vor avea timp în acest sens".

"Este vital ca poliţia şi serviciile de securitate să fie în măsură să obţină date asupra comunicaţiilor în anumite circumstanţe, cu scopul de a ancheta asupra crimelor şi actelor teroriste şi de a proteja publicul", a declarat un purtător de cuvânmt al ministerului.

În trecut, încercări de adoptare a unor măsuri similare au avut loc sub Guvernul laburist, în 2006, dar a fost necesar să fie abandonate din cauza unei opoziţii puternice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO