Business Internaţional

Tarile emergente sunt colacul de salvare de care se agata cele mai importante economii mondiale

03.12.2008, 18:06 86

Oamenii precum Wei Yufang sunt cea mai buna solutie pentru a conduce economia pe drumul cresterii, scrie Bloomberg. Un fermier ce se ocupa de un lot modest de langa zona noroioasa de la Huaihe River din centrul Chinei, Wei, are un vis modest: sa cumpere un aparat de aer conditionat pentru a ii oferi familiei sale alinarea in zilele pe care aceasta si le petrece in caldura molesitoare a fiecarei veri in satul Xiaogang (Micul Deal), din provincia Anhui.

In conditiile in care economii precum cele ale Statelor Unite si ale Japoniei sunt in recesiune, Wei si ceilalti 2,8 miliarde de persoane din Brazilia, Rusia, India si China (BRIC) ar putea reprezenta cererea necesara pentru ca aceste economii si multe altele sa iasa din criza.
Jim O'Neill, economistul de la banca de investitii Goldman Sachs care in anul 2001 a inventat acronimul BRIC, ce provine de la initialele celor mai mari patru economii emergente, spune ca cetatenii acestor state au o inclinatie spre a cheltui mai mult. "Consumatorul BRIC va salva lumea", crede el.
Liderii chinezi isi indeplinesc rolul lor. Planul in valoare de 4.000 mld. yuan (457 mld. euro) menit sa stimuleze economia, pe care l-au facut public pe 9 noiembrie a scos la iveala intentia statului de a oferi un imbold consumului domestic pentru a compensa faptul ca economiile dezvoltate importa mai putine produse chinezesti. Prima intalnire din istorie a ministrilor de finante din statele BRIC, ce a avut loc la Sao Paolo, a impartit noi roluri pozitive acestora.
"Criza a dezvaluit deficiente in activitatile de management al riscului, reglementare si supervizare a sectoarelor financiare ale unora dintre economiile industrializate", au declarat ministrii. A iesit astfel la iveala rezistenta economiilor BRIC, au mai spus ei.
"Aceasta este o criza globala si cere solutii globale", a afirmat presedintele brazilian Luiz Ignacio Lula da Silva. "Rolul economiilor in dezvoltare este esential."
Hu Jintao, presedintele Chinei, a spus la Summitul de la Washington de pe 15 noiembrie ca "o crestere rapida si sustinuta in China este in sinea ei o contributie importanta la stabilitatea financiara internationala."
Leadershipul economic al acestor natiuni nu a avut un rol bine definit in 1997, respectiv 1998, cand au avut loc deprecieri puternice ale unor monede si cand datoria masiva a trimis Asia si ulterior Rusia in criza. La momentul acela, lumea intreaga si-a intors in principal privirea catre Statele Unite pentru a obtine solutia salvatoare.
Programul financiar pe doi ani creat de statul chinez impulsioneaza cheltuielile de lunga durata, in case, infrastructura terestra, feroviara si aeriana; vizeaza reducerea nivelului impozitelor pentru afacerile ce investesc in echipamente noi; ofera subventii pentru fermieri.
Echivalent cu aproximativ 16% din Produsul Intern Brut al tarii, acesta pune in umbra planul in valoare de 168 mld. dolari (130 mld. euro) al Statelor Unite, ce reprezinta aproximativ 1% din PIB-ul SUA. In saptamanile ce au urmat anuntarii planului, noul presedinte ales american Barack Obama a spus ca el este de acord cu un pachet mai mare care sa stimuleze economia, ce ar putea depasi 600 mld. dolari (466 mld. euro).
Daca in ansamblu consumatorii chinezi, ca grup, tot nu ii depasesc la nivel de cheltuieli totale pe omologii lor americani, primii par a recupera din diferenta. Vanzarile Chinei in sectorul de retail au urcat in octombrie cu 22%.
Achizitiile consumatorilor din Statele Unite, prin contrast, au coborat in trimestrul al treilea pentru prima data in ultimii sapte ani.
"Din octombrie 2007, cumparatorul chinez a contribuit mai mult la cresterea PIB-ului global decat cel american", este de parere O'Neill, in varsta de 51 de ani.
Economiile celor mai mari tari in curs de dezvoltare au o evolutie mai buna per ansamblu decat previzionase O'Neill in noiembrie 2001 cand a facut public termenul BRIC. El a prevazut ca aceste tari vor contribui cu 10% la productia economica globala pana in 2010. In momentul de fata BRIC aduce mai mult de 15%.
La Merrill Lynch cei ce fac estimari sunt entuziasti. "Pot statele BRIC sa ajute la stabilizarea economiei globale?", a intrebat echipa de pe economie globala intr-un raport pe octombrie. Tot ei au raspuns: "Noi credem ca da".
Acest lucru nu presupune ca aceste natiuni nu sunt afectate. "In urma cu un an toata lumea privea optimist viitorul statelor emergente", a spus Marc Faber, ce manageriaza 300 mil. dolari (233 mil. euro) in Hong Kong. "In acest moment, economia globala intra intr-o recesiune puternica si economiile volatile - pietele emergente - sunt cele care resimt acest lucru cel mai puternic", a adaugat el, publisher al raportului Gloom, Boom and Doom.
Pietele bursiere din statele BRIC au oscilat puternic. Indicele de referinta din Shanghai a coborat 70% fata de valoarea sa record, in timp ce pietele bursiere din Rusia au coborat chiar mai puternic, cu 75% fata de valoarea lor maxima.
Valoarea record a indicelui Bovespa din Brazilia, inregistrata in luna mai a lui 2008, era de patru ori mai mare comparativ cu cea din urma cu patru ani. La sfarsitul lunii octombrie, indicele pierduse 60% fata de valoarea record din luna mai. Moneda braziliana - realul - a pierdut avansul castigat timp de doi ani in fata monedei euro in doua luni, august, respectiv septembrie.
Intrebarea este ce urmeaza. Un colaps chiar mai rasunator sau o revenire? Mark Mobius, managerul unor fonduri din Singapore, spune ca pietele BRIC reprezinta o oportunitate pentru investitii. "Suntem ca niste copii intr-un magazin de dulciuri", spune Mobius, in varsta de 71 de ani, de la Templeton Asset Management.
Obstacolele carora statele BRIC trebuie sa le faca fata sunt in principal acelea legate de lipsa ofertelor de creditare oferite de bancile din Statele Unite si Europa.
Japonia si Germania au intrat oficial in recesiune, conform datelor recente, iar economiile Marii Britanii si Statelor Unite se contracta.
Acest lucru implica o cerere mai redusa pentru produsele din China, pentru serviciile din India si pentru energia si metalele din Rusia si Brazilia.
Economia prolifica a Chinei, ce a crescut cu 9,9% pe an timp ce trei decenii, si-ar putea incetini cresterea in 2009 la 7,3%, spune China International Capital, o banca de investitii din Beijing.
Si aprecierea PIB in India ar putea cobori la 6,5% in 2009, de la 9% cat a inregistrat in anul fiscal ce s-a incheiat in martie 2008, conform CLSA Asia- Pacific Markets, parte a bancii franceze Credit Agricole. In Brazilia, unde exporturile de zacamant de fier si de alte materii prime sunt vitale, cresterea ar putea incetini la 2% sau chiar mai putin, de la 5% in 2008, potrivit Morgan Stanley.
Rata de crestere economica in Rusia, cel de-al doilea producator mondial de petrol dupa Arabia Saudita, s-ar putea reduce pana la 3% in 2009, conform informatiilor oferite de Arkady Dvorkovich, membru al cabinetului presedintelui Dmitri Medvedev. In 2007 economia rusa a urcat cu 8%, potrivit guvernului acestui stat.
Despre natiunile BRIC, exista persoane care cred ca acestea sunt mult mai bine pregatite pentru aceasta criza economica globala acum decat in urma cu un deceniu cand au fost nevoite sa se confrunte cu tulburari pe pietele internationale.
Sistemele bancare sunt mai puternice si comertul international s-a amplificat. Ce este cel mai important, guvernele statelor BRIC au acumulat unele dintre cele mai mari rezerve financiare ale lumii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO