Business Internaţional

Suedia doreşte sancţionarea statelor membre care fac parte din UE şi nu preiau imigranţi

Suedia doreşte sancţionarea statelor membre care fac...

Autor: Mediafax

20.09.2016, 14:57 172

Suedia a preluat aproximativ 163.000 de solicitanţi de azil din state precum Siria şi Irak. Statul suedez a acceptat de trei ori mai mulţi solicitanţi de azil decât Germania, a cărei populaţie este de opt ori mai mare decât a Suediei.

"Uniunea Europeană este suficient de mare pentru a putea prelua mai mulţi refugiaţi decât o face în prezent, dar asta este imposibil dacă doar câteva state fac asta", a declarat ministrul Afacerilor Europene, Ann Linde.

Dezabroparea din partea suedezilor are loc în cadrul dezbaterilor în privinţa regulamentului UE de a aduce în discuţie cota de distribuţie inegală a refugiaţilor.

Statele Uniunii Europene trebuie să se conformeze angajamentului de a distribui cei 160.000 de imigranţi care au sosit în Italia şi Grecia. Regulile actuale stipulează ca refugiaţii să solicite azil în primul stat european în care ajung. Slovacia şi Ucraina sunt printre oponenţii cei mai vocali ai ideii de redistribuire a imigranţilor.

"Ar trebui să existe un fel de mecanism pentru a asigura implementarea propriilor decizii ale acestor state", a declarat Linde.

Comisia Europeană a publicat în luna mai o propunere legislativă care prevede reformarea Sistemului Dublin, privind procedurile de azil. Propunerile prevăd activarea unui "mecanism echitabil" prin care cele 28 de state ale Uniunii Europene vor avea cote de primire a refugiaţilor.

"Trebuie să existe un fel de reacţie a celor care ajung la un acord dar nu îl implementează. Există propuneri în legătură cu această discuţie", a afirmat Linde în momentul în care a fost întrebată dacă este justificată amendarea celor care încalcă acordul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO