Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Andreea Mindrila, Bogdan Cojocaru

29.02.2012, 00:01 48

Banca americană JP Morgan Chase a îmbunătăţit proiecţia de creştere a economiei poloneze pentru acest an de la 2,7% la 3%, scrie Warsaw Business Journal. În pofida optimismului, se estimează că ritmul de creştere a economiei va încetini în a doua jumătate a acestui an din cauza măsurilor fiscale restrictive introduse de guvern, precum şi a declinului în investiţiile publice după sfârşitul Campionatului European de Fotbal Euro 2012.

Investiţiile străine din Rusia au crescut cu 66% anul trecut, la 190,6 miliarde dolari, potrivit institutului rus de statistică. Din total, 18,4 miliarde dolari reprezintă investiţii străine directe. Acestea sunt cu 33,3% mai mari ca în 2010, scrie Ria Novosti.

Banca centrală a Ungariei a menţinut pentru a doua lună consecutiv dobânda de politică monetară la 7%, cea mai mare din UE, în condiţiile în care aprecierea forintului şi riscul de credit mai redus au diminuat presiunile monetare, scrie Bloomberg. Forintul s-a apreciat cu 8,5% de la începutul anului, ceea ce face din moneda ungară cel mai bun performer din lume.

Rata şomajului din Ungaria a sărit din nou peste 11% în perioada noiembrie 2011- ianuarie 2012, la 11,1%, potrivit portfolio.hu. Numărul persoanelor încadrate în piaţa muncii s-a redus cu 50.000 în lunile de iarnă comparativ cu lunile de toamnă, iar numărul şomerilor s-a majorat cu 15.000.

Compania energetică ucraineană Naftogaz, controlată de stat, negociază cu o firmă germană utilizarea instalaţiilor ucrainene de stocare subterană a gazelor naturale, a declarat preşedintele adjunct al consiliului de administraţie al Naftogaz, Vadim Chuprun, citat de Ria Novosti. ""Suntem pregătiţi să oferim Europei posibilitatea depozitării gazului în instalaţiile noastre subterane de stocare. Unele companii au manifestat un interes foarte mare şi în prezent suntem în negocieri cu o companie germană", a spus Chuprun.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO