Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru, Anca Dumitrescu

26.01.2014, 20:28 89

După ani de ezitare, guvernul Franţei a lansat un proiect de 1,7 miliarde de euro prin care va lega Parisul de principalul aeroport al capitalei, Charles de Gaulle, printr-o linie feroviară de tip expres. Legătura va deveni operaţională în zece ani, scrie AFP. Ministrul transporturilor Frederic Cuvillier a declarat că lucrările de construcţie a unei linii de opt kilometri necesare pentru a lega aeroportul de reţeaua feroviară deja existentă vor începe în 2017. Odată finalizată, linia CDG Express, aşa cum va fi ea cunoscută, va permite trenurilor să transporte nonstop călătorii în doar 20 de minute pe distanţa de 32 de kilometri care desparte gara centrală a Parisului, Gara de Est, de aeroport. Legătura va fi astfel de două ori mai rapidă decât cea asigurată de actuala linie feroviară subterană, adesea supraaglomerată şi afectată de probleme tehnice. Preţul unei călătorii va fi însă de două ori mai mare, de 24 de euro. Bogdan Cojocaru

Miliardarul Carl Icahn (foto) şi-a majorat participaţia la Apple cu 500 milioane de dolari, la circa 3,6 miliarde de dolari, şi a reiterat un apel pentru un extinderea unui program al companiei de răscumpărare de titluri, scrie Bloomberg. Icahn a publicat o scrisoare deschisă de şapte pagini adresată acţionarilor Apple, reluând o recomandare anterioară ca producătorul iPhone să majoreze programul de răscumpărare de acţiuni. „Având în vedere că Apple are numerar de 130 de miliarde de dolari şi un profit net anual anticipat la 40 de miliarde de dolari, precum şi faptul că este dificil de găsit în istorie o perioadă mai bună de împrumutat bani, pare rezonabilă răscumpărarea unor acţiuni în valoare de 50 de miliarde de dolari în anul fiscal 2014“, a afirmat Icahn în scrisoare, care a fost depusă şi la comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC). Icahn, în vârstă de 77 de ani, şi-a dezvăluit pentru prima oară participaţia la Apple în luna august, când acţiunile erau tranzacţionate la circa 468 dolari pe unitate. Între timp, preţul acţiunilor Apple a urcat cu 19%. Anca Dumitrescu

Un număr de 106 bănci elveţiene s-au înscris într-un program de amnistiere dedicat instituţiilor financiare care au ajutat clienţii americani să eludeze fiscul, potrivit procuraturii americane, scrie Bloomberg. Peste 300 de bănci din Elveţia au avut termen până pe 31 decembrie să solicite încheierea unor acorduri cu autorităţile americane pentru evitarea proceselor, în cazul în care au cunoştinţă că au încălcat legislaţia fiscală americană. Băncile care au optat să intre în acest program trebuie să dezvăluie cum au ajutat americanii să ascundă active, să predea date referitoare la conturile nedeclarate şi să plătească penalizări. Procurorul general adjunct Kathryn Keneally, de la divizia de fiscalitate a Departamentului de Justiţie, a avertizat că datele nu sunt finale şi ar putea suferi modificări. Keneally nu a menţionat care sunt băncile care s-au înscris în program, care nu este destinat unui număr de 14 bănci care fac obiectul unor investigaţii penale, între care se află Credit Suisse Group, HSBC Holdings şi Basler Kantonalbank. Ea a precizat însă că 106 bănci au semnat scrisori de intenţie pentru participarea la program, numărul acestora fiind peste aşteptări. Anca Dumitrescu

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO