Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Anca Dumitrescu, Andreea Mindrila

14.03.2012, 00:01 50

Vânzările de retail din SUA au înregistrat în februarie cea mai mare creştere din ultimele cinci luni, de 1,1%, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ, care sugerează că economia americană îşi revine în pofida majorării preţului benzinei, potrivit Bloomberg. Cererea s-a îmbunătăţit în 11 din 13 segmente ale sectorului de retail, inclusiv în cazul dealerilor auto şi al magazinelor de îmbrăcăminte.

Guvernul german ar putea începe luna viitoare vânzarea companiei de management imobiliar TLG Immobilien, sperând să obţină din tranzacţie 1,76 miliarde euro pentru reducerea deficitului bugetar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Vânzarea TLG va fi intermediată de divizia de investment banking a Barclays, au spus două persoane sub rezerva anonimatului. Guvernul încearcă să profite de creşterea preţurilor în tranzacţiile imobiliare.

Autorităţile locale din Franţa au refuzat să semneze un pact de stabilitate cu guvernul pentru a sprijini finanţele naţionale, a declarat ministrul francez al bugetului Valerie Pecresse, scrie The Wall Street Journal. "Autorităţie locale ne-au trântit uşa în nas. Guvernul francez este cel care se împovărează pentru a finanţa autorităţile locale", a declarat aceasta pentru postul francez de radio France inter. Autorităţile locale se confruntă cu un risc fără precedent de declanşare a unei crize de finanţare din cauza normelor stricte privind lichiditatea băncilor după divizarea băncii franco-belgiene Dexia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO