Business Internaţional

Statele arabe producătoare de petrol şi gaze îşi continuă asaltul asupra sectorului corporativ european

Statele arabe producătoare de petrol şi gaze îşi...

Autor: Catalina Apostoiu

07.09.2023, 00:05 4849

Grupul saudit de telecom STC va achiziţiona o participaţie de 10% din compania spaniolă Telefo­nica evaluată la 2,1 miliarde de euro, cea mai recentă incursiune a grupu­rilor de stat arabe în Europa, scrie Financial Times.

STC, majoritar deţinut de fondul suveran saudit, a anunţat că a achi­zi­ţionat 4,9% din acţiunile Telefonica şi va utiliza alte instrumente finan­ciare care-i vor creşte participaţia la 9,9% dacă va obţine aprobarea auto­rităţilor spaniole.

Tranzacţia vine la câteva luni după ce divizia Tawal a STC a cum­părat infrastructură de turnuri de telefonie de la United Group pentru 1,2 miliarde de euro şi într-o peri­oa­dă în care ţările din Golf îşi folosesc avuţia, crescută de scumpirea petro­lului, pentru a căuta să încheie tran­zacţii. Anul trecut, fondul suveran saudit PIF a susţinut o ofertă de suc­ces pentru divizia de turnuri a Vodafone. Grupul de investiţii din Emiratele Arabe Unite e& şi-a cres­cut participaţia în cadrul Vodafone la 14,6% în aprilie, de la 9,8% în 2022.

Monarhiile bogate în petrol din Golf canalizează din ce în ce mai mul­te tranzacţii internaţionale prin in­termediul unor firme de stat în lo­cul fondurilor suverane ale regiunii în efortul diversificării economiilor şi extinderii influenţei la nivel mondial, notează Bloomberg.

Companiile de stat din EAU şi Arabia Saudită au fost implicate în tranzacţii de cel puţin 50 miliarde de dolari în acest an în diverse sectoare, de la telecomunicaţii, la regenerabile şi gaming.

Recent, Pure Health, deţinut ma­joritar de ADQ din Abu Dhabi, a achi­ziţionat unul dintre cei mai mari operatori independenţi de spitale, în timp ce AviLease, deţinut de PIF din Arabia Saudită, a cumpărat divizia de aviation finance a Standard Chartered.

O ofertă analizată de First Abu Dhabi Bank PJSC de achiziţie a Standard Chartered la începutul a­nului evidenţiază amploarea ambiţii­lor companiilor de stat din regiune şi a ţărilor bogate care le susţin.

Adnoc se pregăteşte să-şi crească oferta pentru grupul german Coves­tro la 11,6 miliarde de euro de la 11 mi­liarde. Adnoc poartă discuţii sepa­rate cu OMV cu privire la o poten­ţială fuziune a două companii pe care le susţin, Borouge şi Borealis, pentru a forma o firmă cu o valoare de peste 30 miliarde de dolari. 

În Germania, fondul qatarez de stat QIA a anunţat o investiţie de 2,4 miliarde de euro în cadrul compa­niei de energie RWE.

Pentru Qatar, Franţa este a doua cea mai mare destinaţie de investiţii europeană după UK, cu active de peste 25 miliarde de euro, în sectoare variate, de la imobiliar, energie, sport şi hoteluri de lux.

Qatar Investment Authority deţine o participaţie mică în Fisker Automotive, dar şi investiţii în VW, Porsche, Hochtief şi Sainsbury’s.

În Polonia, Saudi Aramco a încheiat anul trecut trei tranzacţii cu gigantul Orlen. Una dintre acestea priveşte achiziţia de către Aramco a unei participaţii de 30% în cadrul rafinăriei din Gdansk.

Există şi încercări eşuate de extindere din partea grupurilor arabe de stat, însă acestea nu le ştirbesc ambiţiile.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO