Business Internaţional

Scandal în Franţa după ce un individ s-a dat drept ministru şi a încercat să şantajeze mai mulţi miliardari

Scandal în Franţa după ce un individ s-a dat drept...

Autor: Eduard Ivanovici

09.02.2020, 18:38 434

Şase persoane suspectate de fraudă sunt puse sub acuzare în Franţa în urma unei înşelătorii bizare prin care unul dintre suspecţi a folosit o mască cu faţa ministrului afacerilor externe Jean-Yves Le Drian pentru a şantaja o serie de miliardari de zeci de milioane de euro, conform Euronews.

Principalii doi suspecţi sunt acuzaţi de fraudă organizată şi uzurpare de identitate în urma unui plan care avea ca ţel final furtul a nu mai puţin de 50 mil. euro. Gilbert Chikli şi Anthony Lasarevitsch, doi franco-israelieni de 54 şi, repectiv, 35 de ani, ar fi cei care au pus planul la cale împreună cu alţi cinci complici. Al şaptelea suspect nu a participat la proces.

Una dintre victimele celui care s-a dat drept Jean-Yves Le Drian, care la acea vreme era ministrul apărării, este miliardarul şi liderul spiritual Aga Khan, căruia i s-ar fi furat 20 mil. euro. În plus, miliardarului turc Inan Kirac ar fi pierdut în urma fraudei aproximativ 45 mil. euro.

Grupul ar fi abordat în total 150 de potenţiale victime victime, printre care se numără preşedintele gabonez Ali Bongo, CEO-ul companiei franceze de construcţii Lafarge şi arhiepiscopul Parisului, încă doar trei persoane au reuşit să cadă în plasa întinsă de grupul de infractori.

Autorii fraudelor le-au telefonat victimelor, spunându-le că statul francez are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru o serie de „operaţiuni secrete”, de la o răscumpărare de ostatici în Siria la o misiune antitero. Contribuitorilor li s-a promis că sumele vor fi rambursate imediat.

Pentru a părea mai credibili, grupul a trimis mai multe scrisori scrise de mână şi, în unele cazuri, au apărut pe Skype folosind un costum, o mască de silicon şi un birou fals în care au amplasat steagurile Franţei şi ale Uniunii Europene.

Gilbert Chikli este deja suspectat într-un dosar în care s-ar fi dat drept CEO-ul unor multinaţionale precum Kia Motors, Hugo Boss şi Chanel.

Chikli şi Lasarevitch au fost aresaţi în 2017 în Ucraina, când se pregăteau pentru următoarea schemă, în care unul dintre ei avea să de dea drept Prinţul Albert al II-lea de Monaco.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO