Business Internaţional

Scandal financiar: doi administratori de fonduri au fost fortati sa demisioneze

12.11.2003, 00:00 21

Alliance Capital Management, cea mai mare companie americana listata public din domeniul administrarii de capital, a ramas fara doi dintre directorii sai aflati in pozitii executive, anuntand ca ii considera pe cei doi vinovati de comiterea unor abuzuri in cadrul tranzactiilor cu fonduri mutuale.
Aceste plecari survin in contextul in care firma este anchetata atat de SEC, cat si de procurorul general al statului New York Eliot L. Spitzer, pe marginea unor posibile violari ale reglementarilor privind domeniul valorilor mobiliare in scopul incheierii unor acorduri secrete prin care le era permis unor investitori sa puna in aplicare o strategie denumita market timing.
Presedintele si directorul de operatiuni al companiei, John D. Carifa si directorul diviziei de distributie a fondurilor mutuale, Michael J. Laughlin, au demisionat la cererea consiliului de conducere al companiei.
"Obligatia de a proteja interesele clientilor nostri nu poate fi compromisa la nici un nivel al firmei noastre si sub nici un motiv," a declarat directorul executiv al Alliance, Lewis A. Sanders.
Alliance, ce sustine ca are sub administrare fonduri in valoare de 453 miliarde de dolari, poarta in prezent negocieri cu biroului procurorului general al New York-ului, fiind deja avertizata de SEC ca va fi pusa in curand sub acuzare.
Conform unor surse ce sunt la curent cu anchetele lansate la adresa companiei, acuzatiile vor fi lansate catre sfarsitul acestei saptamani.
Unii analisti sustin ca Alliance incearca sa evite probleme financiare de genul celor ce au lovit Putnam Investments din momentul in care aceasta a fost acuzata de catre SEC si autoritati ale statului Massachusetts de a fi permis unor persoane din interior sa efectueze tranzactii ilegale cu fonduri mutuale. Putnam a anuntat de curand ca in urma acestor acuzatii, clientii sai institutionali si individuali au retras aproape 5% din activele pe care le are in administrare.
Market timing, strategie prin care se profita de faptul ca preturile fondurilor mutuale sunt cateodata mai mici decat valoarea titlurilor ce le compun, nu este ilegala, dar este in general descurajata de fonduri pentru ca poate depriva de profituri investitorii obisnuiti.
"Daca industria fondurilor ar fi mai preocupata de administrarea de fonduri decat cu acumularea de active prin atragerea de clienti, aceasta ar fi mult mai sanatoasa din punct de vedere financiar pe termen lung," sustine Lonard Rosenthal, profesor in cadrul Bentley College din Massachusetts.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO