Business Internaţional

Scaderea sectorului de fuziuni si achizitii anunta un an slab pentru bancile Goldman si Morgan Stanley

10.03.2008, 14:24 17

Intr-o perioada de cinci saptamani de la inceputul anului trecut, Henry Kravis (de la fondul de investitii KKR) a incheiat cea mai mare tranzactie din istoria fondurilor de investitii prin achizitia producatorului de energie TXU.
Apoi, a inceput sa depuna oferte pentru lantul britanic de farmacii Alliance Boots, pe care l-a preluat mai tarziu, si a anuntat o tranzactie de achizitionare a procesatorului de carduri de credit First Data, scrie Bloomberg.
Achizitiile lui Kravis au adus bancherilor de pe Wall Street care au contribuit la realizarea lor comisioane in valoare de 250 de milioane de dolari, conform datelor Bloomberg. Banca de investitii Goldman Sachs, care detine prima pozitie din punctul de vedere al comisioanelor din sectorul de fuziuni si achizitii pentru al patrulea an consecutiv, a oferit consultanta cumparatorului sau celui care a vandut in cadrul tuturor celor trei tranzactii.
Kravis, cofondator al Kohlberg Kravis Roberts, a vorbit despre o "epoca de aur" pentru sectorul de private equity (investitii private) in momentul in care s-a adresat directorilor reuniti la hotelul Walfdorf-Astoria din New York pe 19 aprilie 2007, la doua saptamani dupa ce fusese anuntata tranzactia cu First Data.
Ce a urmat a amintit mai degraba de epocile intunecate.
In timp ce bancile de investitii au castigat o suma record de 42,4 miliarde de dolari sub forma de comisioane pentru consultanta oferita in sectorul de fuziuni si achizitii in 2007 pentru tranzactii in valoare de 4.050 mld. dolari, prima jumatate a anului este responsabila de 64% din total. Cresterea de anul trecut, de 21%, a comisioanelor a mascat un declin de 44% in semestrul doi comparativ cu primul semestru, indica datele Bloomberg.
Goldman Sachs s-a plasat pe prima pozitie, cu 3,93 miliarde de dolari, Morgan Stanley si-a mentinut pe pozitia secunda, cu 3,23 miliarde de dolari, iar Citigroup a ocupat pozitia a treia, cu 2,9 miliarde de dolari.
Efervescenta sectorului s-a evaporat in luna august. Speriati de pierderile legate de sectorul american al creditelor ipotecare subprime, investitorii si-au pierdut apetitul pentru obligatiunile cu randamente ridicate si riscuri pe masura necesare finantarii preluarilor de companii. Pietele de credit au inghetat. Fondurile de investitii au inceput sa caute modalitati de a se retrage din tranzactii deja incheiate.
In septembrie, KKR si Goldman Sachs au renuntat la achizitia in schimbul a 8 miliarde de dolari a Harman International Industries, invocand o scadere a profitului producatorului de echipamente audio. Pana la sfarsitul anului fusesera anulate tranzactii in valoare de 865 de miliarde de dolari, peste nivelul inregistrat in orice an anterior. Numai in octombrie, 40 de tranzactii in valoare de 173 mld. dolari au cazut.
Operatiunile de preluare cu o valoare de
2 pana la 3 miliarde de dolari au disparut, spune Piero Novelli, director pe divizia de fuziuni si achizitii in cadrul bancii elvetiene UBS, care s-a clasat pe pozitia a cincea din punctul de vedere al veniturilor din comisioane legate de servicii de consultanta pe fuziuni. Incetinirea sectorului de investitii private va impinge in jos intreaga piata de achizitii si fuziuni cu pana la 20% in acest an, estimeaza Novelli.
Robert Kindler, vicepresedinte pe investment banking in cadrul Morgan Stanley, este de aceeasi parere. "Volumul operatiunilor de achizitii si fuziuni va scadea considerabil, in special pe fondul absentei operatiunilor din sfera investitiilor private si al nesigurantei de pe pietele de credit si actiuni", a spus Kindler.
In 2007, Goldman Sachs a oferit consultanta in cadrul a opt din cele mai mari tranzactii incheiate pe plan mondial pentru a-si pastra pozitia de lider. Goldman, impreuna cu Morgan Stanley, UBS si alte firme, ofera consultanta celei mai mari banci olandeze, ABN Amro Holding, in cadrul tranzactiei prin care aceasta este achizitionata de un grup condus de Royal Bank of Scotland in schimbul a 73,3 miliarde de euro, cea mai ampla tranzactie din 2007.
Clasamentul pe 2008 ar putea lua o noua forma in urma unei tranzactii chiar mai scumpe decat cea in care este implicata ABN Amro. Rio Tinto Group incearca sa se opuna unei oferte ostile depuse de BHP Billiton, cea mai mare companie miniera din lume.
Pe 6 februarie, Rio Tinto a respins o oferta sub forma de actiuni venita din partea BHP care ar fi avut o valoare de aproximativ 147,1 miliarde de dolari. O tranzactie de o asemenea valoare s-ar pozitiona pe locul trei dupa vanzarea in schimbul a 186 miliarde de dolari a Time Warner catre America Online incheiata in 2000 si dupa preluarea in schimbul a 185 de miliarde de dolari de catre Vodafone Group a companiei Mannesmann in 1999.
Morgan Stanley ajuta Rio Tinto sa se apere de BHP, care a lansat o oferta cu o valoare mai redusa pentru companie in luna noiembrie. Banca a reprezentat de asemenea producatorul canadian de aluminium Alcan cand acesta a fost achizitionat de Rio Tinto in schimbul a 42,9 miliarde de dolari. Goldman Sachs ofera consultanta companiei BHP.
Microsoft a oferit pietelor o surpriza in februarie cu oferta sa nesolicitata in valoare de 42,3 mld. dolari pentru Yahoo!. Pe 11 februarie, Yahoo! a respins oferta de 31 de dolari pe actiune, spunand ca subevalueaza compania.
In cadrul Morgan Stanley, Gavin MacDonald a preluat pozitia de global head pe fuziuni si achizitii in iulie dupa ce Paul Taubman a fost promovat sa conduca divizia de investment banking. Impreuna cu Kindler, care a venit de la JP Morgan Chase in 2006, MacDonald a ajutat firma sa-si pastreze pozitia secunda, dupa Goldman Sachs.
Citigroup, a carei divizie de fuziuni si achizitii este condusa de Frank Yeary, a eliminat JPMorgan Chase de pe pozitia a treia in clasamentul Bloomberg pe 2007. Yeary a castigat roluri pentru Citigroup in preluarea companiei canadiene BCE in schimbul a 42,4 miliarde de dolari. Banca a participat si la preluarea Capitalia de catre UniCredit.
JPMorgan Chase nu a participat la cele doua tranzactii, insa a castigat un rol in cadrul tranzactiei Altria Group.-Kraft Foods si a oferit consultanta companiei Endesa cand aceasta s-a aflat in fata mai multor ofertanti.
UBS s-a mentinut pe pozitia a cincea in ciuda plecarii presedintelui bancii sale de investitii, Kenneth Moelis. Moelis a parasit banca elvetiana in martie 2007 pentru a-si crea propria firma de consultanta pe fuziuni, luand cu el mai multi bancheri UBS, printre care si pe Jeffrey Raich, codirector pe fuziuni si achizitii. Novelli a fost ajutat de pozitia solida detinuta de firma in Europa. UBS a oferit consultanta companiei Enel cu privire la preluarea, in schimbul a 53,3 miliarde de dolari, in parteneriat cu compania de constructii Acciona, a companiei Endesa.
"Europa s-a aflat in centru", spune Novelli. Preluarile ostile si activismul actionarilor, a caror frecventa a crescut in Europa in acest deceniu, impulsioneaza tranzactiile, spune el.

Sectorul de achizitii si fuziuni in 2007

Bancile de investitii au castigat o suma record de 42,4 miliarde de dolari sub forma de comisioane pentru consultanta oferita in sectorul de fuziuni si achizitii in 2007.
Din cauza crizei creditelor inceputa in august, pana la sfarsitul anului fusesera anulate tranzactii in valoare de 865 de miliarde de dolari.
In 2007, Goldman Sachs a oferit consultanta in cadrul a opt din cele mai mari tranzactii incheiate pe plan mondial.
Preluarea ABN Amro de un grup condus de Royal Bank of Scotland in schimbul a 73,3 miliarde de euro este cea mai ampla tranzactie din 2007.
Microsoft a oferit pietelor o surpriza in luna februarie cu oferta sa nesolicitata in valoare de 42,3 miliarde de dolari pentru Yahoo!.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO