Business Internaţional

Santander vinde divizia de asigurari ca sa faca rost de bani

21.07.2008, 17:42 14

Grupul financiar spaniol Santander discuta vanzarea companiei de asigurari pe care o detine pentru circa patru miliarde de euro, dupa ce a lansat o oferta de preluare a bancii britanice Alliance and Leicester, transmite presa spaniola. Santander, cea mai mare banca din zona euro dupa capitalizare, negociaza cu mai multe companii, precum AXA, Allianz, Aviva sau Generali, posibila vanzare a diviziei de asigurari, potrivit ziarelor El Pais si ABC. Pe de alta parte, surse din piata au anuntat ca grupul ar discuta despre vanzarea diviziei de management de active (asset management) pentru circa 3 miliarde de euro. Santander a anuntat ca va cumpara Alliance and Leicester pentru 1,3 miliarde de lire sterline (1,6 miliarde de euro), pentru a-si consolida pozitia pe piata britanica, unde este prezenta deja prin banca Abbey. Compania de asigurari a Santander ocupa pozitia a treia pe piata spaniola, cu o cota de 5,7%, dupa rivalii Mapfre si Grupo AXA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO