Business Internaţional

Rusia cere Bulgariei să emită autorizaţii pentru construcţia tronsonului subacvatic al South Stream

Rusia cere Bulgariei să emită autorizaţii pentru...

Autor: Anca Dumitrescu

19.12.2014, 17:58 287

Ministrul bulgar al Energiei, Temenuzka Petkova, a spus, într-o conversaţie telefonică cu Novak, că procesul de acordare a autorizaţiilor este în desfăşurare, unele documente fiind deja emise, iar altele în curs, potrivit unui comunicat al Ministerului bulgar al Energiei, transmite Novinite.

Proiectul cu Turcia anunţat de Rusia prevede transportul de gaze ruseşti către această ţară, cu posibilitatea construirii la graniţa turcă a unui centru de distribuţie a gazelor pentru posibile livrări în Uniunea Europeană.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la începutul acestei luni că Rusia nu poate continua realizarea proiectului de gazoduct ruso-italian South Stream din cauza obiecţiilor Comisiei Europene. determinate de nerespectarea legislaţiei europene în domeniul energiei.

În urma deciziei Moscovei de abandonare a proiectului South Stream, conpania South Stream Transport, care construieşte tronsonul subacvatic al gazoductului, a anunţat companiile care produc şi livrează conductele să oprească activităţile, a relatat vineri publicaţia rusă Vedomosti.

Petkova i-a mai spus lui Novak despre propunerea recentă a Bulgariei, făcută Comisiei Europene, pentru construcţia unui centru de distribuţie a gazelor în apropiere de portul Varna, unde este proiectat să ajungă la ţărm South Stream. Ea l-a invitat totodată pe Novak să facă o vizită în Bulgaria.

Ministrul rus a replicat că Moscova este dispusă să discute propunerea de construcţie a unui terminal de gaze în Bulgaria, după ce va primi o propunere oficială din partea Comisiei Europene, se arată în comunicatul Ministerului bulgar al Energiei.

Între timp, premierul bulgar Boiko Borisov a spus vineri că Sofia va emite toate autorizaţiile necesare pentru începerea construcţiei South Stream, respingând astfel acuzaţiile că Bulgaria împiedică proiectul.

"Am primit întregul sprijin şi înţelegere din partea Consiliului European. Bulgaria nu trebuie să fie făcută responsabilă şi să fie amendată pentru oprirea proiectului", a spus Borisov, în urma discuţiilor cu liderii europeni, la summitul UE de la Bruxelles.

Dacă Gazprom a oprit proiectul fără să ia în considerare autorizaţiile emise de Bulgaria, va fi vina companiei ruse, nu a Bulgariei, a adăugat Borisov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO