Business Internaţional

Rubla rusească este la cel mai scăzut nivel al ultimilor 16 luni. Banca centrală ar putea decide majorarea dobânzii pentru a calma presiunile inflaţioniste şi anxietatea populaţiei

Rubla rusească este la cel mai scăzut nivel al...

Autor: Valeriu Dănilă

14.08.2023, 21:17 96

Banca centrală rusă a declarat că ar putea majora dobânda de politică monetară după ce rubla s-a prăbuşit, decidenţii politici fiind puşi în situaţia de a mitiga consecinţele economice ale războiului şi sancţiunilor internaţionale, scrie Financial Times.

La aproape un an şi jumătate după ce Rusia a invadat Ucraina, tehnocraţii se luptă să echilibreze priorităţile de creştere economice şi cele de stabilizare a monedei, care se află la cel mai scăzut nivel al ultimelor 16 luni faţă de dolar.

În Surgut, un oraş siberian, pe biroul agenţiei de ştiri locale a fost plasat un text pe care scria: „Putin este un hoţ! 100 de ruble pentru un dolar – ţi-ai pierdut minţile!”

Maxim Oreshkin, consilierul economic al lui Putin, a scris luni un articol pentru Tass, care includea critici voalate la adresa băncii centrale, susţinând că „o rublă puternică este în interesul economiei ruse”, despre care a spus că se redresează după recesiunea de anul trecut.

Oreshkin consideră banca centrală rusă vinovată pentru că a relaxat politica monetară, explicând că au fost adăugate noi datorii în valoare de 12,8 trilioane de ruble, depăşind deficitul bugetar şi supraîncălzind economia.

„Cursul de schimb actual a deviat semnificativ faţă de nivelurile fundamentale şi este de aşteptat să se normalizeze în viitorul apropiat”, conchide acesta.

Cu toate acestea, Banca centrală a declarat că rubla a fost pusă sub presiune de alţi factori precum scăderea exporturilor simultan cu majorarea consumului intern, în timp ce guvernul a continuat să se împrumute.

Instituţia a mai precizat potenţialele creşteri ale ratei dobânzii sunt necesare pentru a stabiliza inflaţia la ţinta de 4%, scăderea rublei nepunând în pericol stabilitatea financiară a Rusiei.

Inflaţia a ajuns la 4,3% în iulie şi este de aşteptat să crească până la 5-6,5% la finalul acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO