Business Internaţional

România - Turcia, meciul ambiţiilor şi al economiilor

Foto Bogdan Iordache

Autor: Bogdan Cojocaru

09.09.2013, 21:27 1409

După victoria asupra eternului „duşman“ Ungaria, România are acum aşteptări mari de la echipa naţională de fotbal în con­fruntarea cu un alt rival istoric, Turcia. Meciul de astăzi contează pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014,  opor­tunitatea României de a se face remarcată pe harta mondială a sportului, iar românii pornesc cu prima şansă.

În confruntarea economiilor, Turcia are categoric un start mai bun, dar victoria nu-i va fi uşoară.

Când în urmă cu mai puţin de jumătate de an Turcia a revenit în rândul economiilor recomandate investiţiilor, premierul Recep Tayyip Erdogan se lăuda că lumea este îndrăgostită nebuneşte de ţara sa, că este fascinată de miracolul economiei turceşti, pe care el vrea s-o aducă printre primele zece la nivel mondial.

Presa internaţională prezenta proiectele grandioase din Istanbul ca dovadă a dezvoltării şi maturizării spectaculoase a Turciei. Cel mai mare aeroport din lume, care urmează să fie construit lângă oraşul ce leagă două con­tinente, a căpătat valenţele unui simbol al importanţei pe care Turcia o are pe scena economică şi politică mondială.

Au urmat însă protestele anti­guver­namentale ale clasei de mijloc, cele mai ample cu care s-au confruntat până atunci Exe­cutivul şi Erdogan. Autoritatea a răspuns demonstranţilor cu o violenţă care a şocat lumea exterioară, iar presa locală, parte pentru că este controlată de stat, parte de teama urmărilor, a acoperit slab eveni­mentele. De atunci Turcia are o nouă imagine, de stat condus cu o mână de fier de un premier dur dispus să treacă peste libertăţile societăţii, dând vina pe lupta cu interesele străine, pentru a-şi duce la capăt planurile de dezvoltare de care beneficiază, printre alţii, apropiaţii puterii. „Miracolul turcesc“ are de atunci în ochii lumii o faţă întunecată mai vizibilă.

Turbulenţele recente din economiile emergente, cauzate de perspectiva ca banca centrală a Statelor Unite să închidă robinetul miilor de miliarde de dolari ieftini injectaţi pe pieţe, a demonstrat cât de vulnerabilă este la şocurile externe economia turcă, dependentă de capitalul străin - „interesele străine“ incriminate de guvern. De la începutul anului, lira turcească s-a depreciat în faţa dolarului cu peste 10%.

România se finanţează mai ieftin decât Turcia

Spre comparaţie, leul a scăzut cu doar 1% în raport cu moneda americană. Apoi România a avut chiar şi în criză rating recomandat investiţiilor. Turbulenţele sociale şi financiare din Turcia au dus randamentele obligaţiunilor suverane cu scadenţa la zece ani, de referinţă pentru costurile de finanţare ale ţării, la aproape 10%, de la 6,5% la începutul anului, o creştere îngrijorătoare.

Randamentul mediu al datoriilor echivalente ale României este de 5,3%. Dar şi aici guvernul pare că s-a rupt de societate.

Executivul este acuzat că protejează interesele „apropiaţilor“ puterii în detrimentul celor generale, iar dovadă în acest sens stau protestele contra proiectului minier de la Roşia Montana, de asemenea slab acoperite de presa locală, deşi mii de oameni ies în stradă de mai mult de o săptămână în mai multe oraşe importante.

În cifre, miracolul turcesc există. Turcia are ambiţii economice mari, fiind hotărâtă să-şi tripleze PIB-ul în următorii zece ani şi să intre în topul primelor zece puteri ale lumii.

Economia vine din urmă cu un impuls puternic dat de triplarea PIB-ului la aproape 800 miliarde de dolari în ultimii zece ani. De când Partidul Justiţiei şi Dezvoltării al premierului Recep Tayyip Erdogan a preluat conducerea statului, PIB per capita a urcat de la 3.500 de dolari la 10.500 de dolari.

Progresul alert a propulsat Turcia pe locul 16 în topul marilor economii ale lumii. România ocupă abia poziţia 55. Cu un PIB per capita de aproape 8.000 de dolari anul trecut, România stă pe locul 71 în lume, în timp ce PIB-ul per capita de 10.600 de dolari dă Turciei locul 62.

România este însă su­perioară Turciei în lupta comercială directă, Turcia fiind cel mai mare „furnizor“ de excedent comercial al Ro­mâniei, şi, bine­înţeles, la rezultatul din meciul tur al echipelor naţionale de fotbal – 1-0, la turci acasă.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO