Business Internaţional

Revoluţie în lumea tehnologiei: Google vrea să folosească inteligenţa artificială generativă pentru a crea campanii de publicitate sofisticate

Revoluţie în lumea tehnologiei: Google vrea să...

Autor: Valeriu Dănilă

20.04.2023, 19:46 1027

Google intenţionează să introducă inteligenţa artificială în activitatea sa de publicitate în următoarele luni, scrie Financial Times.

Potrivit unei prezentări interne adresate agenţiilor de publicitate, văzută de Financial Times, Google vrea să folosească AI pentru a crea reclame noi pornind de la unele gândite de oameni.

„AI deblochează o nouă lume a creativităţii”, a spus compania în prezentarea, intitulată „Anunţuri bazate pe inteligenţă artificială 2023”.

Google foloseşte deja inteligenţa artificială în activitatea sa de publicitate. Cu toate acestea, integrarea celei mai recente AI generative, care alimentează şi chatbot-ul său Bard, înseamnă că va putea produce campanii mult mai sofisticate, asemănătoare cu cele create de agenţiile de marketing.

Potrivit prezentării, agenţii de publicitate pot furniza conţinut „creativ”, cum ar fi imagini, videoclipuri şi text legate de o anumită campanie. AI va „remixa” apoi acest material pentru a genera reclame în funcţie de publicul pe care îşi propune să-l atingă, precum şi de alte obiective, cum ar fi obiectivele de vânzări.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO