Business Internaţional

Război intern la cea mai mare bancă germană

Război intern la cea mai mare bancă germană

Autor: Alexandru Matei

29.05.2011, 14:32 1359

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, se confruntă cu unadevărat război intern din cauza procesului de succesiune adirectorului executiv Josef Ackermann, conform unor surse dincadrul băncii, scrie Financial Times.

Trei bancheri de top şi doi acţionari l-au acuzat pe Ackermanncă încearcă să submineze planul de succesiune al uneia dintre celemai mari bănci de investiţii din lume.

Ackermann, care conduce Deutsche din 2002, a fost până acumelementul de unitate din cadrul băncii şi a estompat diferenţeledintre operaţiunile tradiţionale din Germania şi divizia deinvestiţii condusă de indianul Anshu Jain, care îşi desfăşoarăactivităţile preponderent la Londra şi New York. Dar ruptura pe axaFrankfurt-Londra pare să reapară în condiţiile în care procesul dea alege un succesor pentru conducerea grupului stagnează.

Ackermann, al cărui contract se termină în mai 2013, esteaşteptat să se retragă cu un an mai devreme. Surse din interiorulbăncii cred că el ar vrea ca Axel Weber, fostul preşedinte albăncii centrale germane, să vină la Deutsche Bank într-o poziţie detop management, chiar de CEO, şi se opune din ce în ce mai puternicideii ca viitorul şef al băncii să fie Jain, cel care conducedivizia de investiţii.

"Este evident că investitorii îl vor pe Anshu pentru acestpost", a declarat un apropiat al lui Jain.

Conform legislaţiei germane, succesorul directorului executivtrebuie ales de consiliul de supraveghere condus de preşedinteleClemens Borsig.

Alte surse spun că Ackermann amână discuţiile pe temasuccesiunii cu Borsig şi alti directori, fiind conştient deconflictul de interese care împiedică în următoarele câteva lunilansarea unei oferte oficiale făcută lui Weber, care a părăsit lunatrecută banca centrală, instituţie care are un rol important însupravegherea băncilor private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO