Război intern la cea mai mare bancă germană

Autor: Alexandru Matei 29.05.2011

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, se confruntă cu un adevărat război intern din cauza procesului de succesiune a directorului executiv Josef Ackermann, conform unor surse din cadrul băncii, scrie Financial Times.

Trei bancheri de top şi doi acţionari l-au acuzat pe Ackermann că încearcă să submineze planul de succesiune al uneia dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume.

Ackermann, care conduce Deutsche din 2002, a fost până acum elementul de unitate din cadrul băncii şi a estompat diferenţele dintre operaţiunile tradiţionale din Germania şi divizia de investiţii condusă de indianul Anshu Jain, care îşi desfăşoară activităţile preponderent la Londra şi New York. Dar ruptura pe axa Frankfurt-Londra pare să reapară în condiţiile în care procesul de a alege un succesor pentru conducerea grupului stagnează.

Ackermann, al cărui contract se termină în mai 2013, este aşteptat să se retragă cu un an mai devreme. Surse din interiorul băncii cred că el ar vrea ca Axel Weber, fostul preşedinte al băncii centrale germane, să vină la Deutsche Bank într-o poziţie de top management, chiar de CEO, şi se opune din ce în ce mai puternic ideii ca viitorul şef al băncii să fie Jain, cel care conduce divizia de investiţii.

"Este evident că investitorii îl vor pe Anshu pentru acest post", a declarat un apropiat al lui Jain.

Conform legislaţiei germane, succesorul directorului executiv trebuie ales de consiliul de supraveghere condus de preşedintele Clemens Borsig.

Alte surse spun că Ackermann amână discuţiile pe tema succesiunii cu Borsig şi alti directori, fiind conştient de conflictul de interese care împiedică în următoarele câteva luni lansarea unei oferte oficiale făcută lui Weber, care a părăsit luna trecută banca centrală, instituţie care are un rol important în supravegherea băncilor private.