Business Internaţional

Putin: Rusia era pregătită să-şi pună armamentul nuclear în alertă în timpul tensiunilor din Crimeea

Putin: Rusia era pregătită să-şi pună armamentul...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

15.03.2015, 18:14 1147

Comentariile pe care preşedintele rus le face în acest documentar - difuzat duminică de televiziunea de stat - relevă amploarea panicii care a cuprins Moscova în săptămânile ce au urmat îndepărtării de la putere a lui Ianukovici, în februarie 2014, după luni de proteste de stradă care deveneau tot mai violente.

După ce Ianukovici a fugit de la Kiev, apărând ulterior ulterior în Rusia, mişcarea separatistă s-a intensificat puternic în Crimeea, o peninsulă la Marea Neagră cu populaţie majoritar rusofonă. Forţele ruse au preluat controlul asupra instalaţiilor militare ucrainene din peninsulă şi a fost anunţat în pripă un refrendum asupra despărţirii de Ucraina. Însă referendumul, denunţat ferm de către Occident ca ilegitim, s-a pronunţat masiv pentru secesiune. Rusia a anexa Crimeea pe 19 martie 2014.

În acest documentar, care marchează un an de la referendum, Putin afirmă despre situaţia pregătirii nucleare de război că "eram pregătiţi să murim". Crimeea "este teritoriul nostru (din punct de vedere) istotic. Acolo trăiesc ruşi. Ei erau în pericol. Nu putem să-i abandonăm", adaugă el.

Aceste declaraţii au fost preluate pe site-ul radioteleviziunii ruse după ce au fost transmise în Extremul Orient rus şi înainte ca documentarul să fie difuzat la Moscova.

Putin a declarat, de asemenea, că forţele ruse l-au ajutat pe Ianukovici să fugă din Rusia.

După ce a fugit din Kiev, fostul preşedinte prorus a apărut la Harkov. Ulterior el a dispărut timp de câteva zile. Presa scria la vremea respectivă că el şi anturajul său din domeniul securităţii au pornit într-o călătorie disperată, prin estul ţării, după care s-a dus în Crimeea, în căutarea unui loc în care să se simtă în siguranţă. Versiunea prezentată de Putin pare să confirme aceste informaţii de presă.

Liderul rus a spus că forţele ruse au încercat să păstreze contactul cu Ianukovici în timp ce acesta fugea prin Ucraina, iar până la urmă "l-am adus pe teritoriul rus".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO