Business Internaţional

Procter&Gamble vrea să renunţe la 100 de branduri

Procter&Gamble vrea să renunţe la 100 de branduri

Autor: Anca Dumitrescu

03.08.2014, 16:39 630

Cele 70-80 de branduri care vor rămâne în portofoliul P&G au reprezentat 90% din vânzări şi peste 95% din profitul companiei din ultimii trei ani, a declarat directorul general al companiei, A.G. Lafley.

El a arătat că reevaluează portofoliul de branduri al companiei şi a început deja să restrângă operaţiunile grupului.

Până în prezent, cea mai notabilă decizie a fost vânzarea diviziei producătoare de alimente pentru animale, pentru 2,9 miliarde de dolari.

Între cele mai importante branduri ale companiei se află detergenţii Tide, scutecele Pampers, pasta de dinţi Crest şi aparatele de ras Gillette.

"Va fi o companie mai mică şi mai puţin complicată, care va fi mai uşor de operat", a spus Lafley la o conferinţă cu analiştii.

El a refuzat ulterior, într-un interviu, să identifice brandurile la care se va renunţa.

"Vom vinde un brand de peste 1 miliard de dolari, dacă nu mai este strategic. Nu vindem muştele de pe coada câinelui", a spus şeful P&G.

Între brandurile care ar putea fi vândute se numără Ausonia, Discreet, Blend-a-Dent, Braun, Oral-B şi Rindex, care realizează fiecare vânzări de sub 100 de milioane de dolari, consideră Ali Dibadj, analist la Sanford C. Bernstein în New York.

Vânzările P&G au scăzut cu 1%, la 20,2 miliarde de dolari, în trimestrul al patrulea, încheiat la 30 iunie. Analiştii anticipau vânzări de 20,5 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO