Business Internaţional

Primele fricţiuni dintre BOE şi guvernul condus de Rishi Sunak: Banca Angliei ar putea exagera cu majorarea dobânzilor, este părerea unanimă a consilierilor Trezoreriei Britanice

Primele fricţiuni dintre BOE şi guvernul condus de...

Autor: Valeriu Dănilă

27.07.2023, 11:52 46

Consilierii lui Jeremy Hunt, Chancellor of the Exchequer, sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că Banca Angliei riscă să crească prea mult ratele dobânzilor în lunile următoare, împingând Marea Britanie într-o recesiune inutilă, scrie Bloomberg.

Cei 7 membri ai Economic Advisory Council consideră că banca centrală ar trebui să-şi reducă ritmul de creştere al dobânzilor. Acest punct de vedere este împărtăşit şi de înalţi oficiali ai trezoreriei britanice.

Cu toate acestea atât Jermey Hunt, cât şi prim-ministrul Rishi Sunak au susţinut în mod repetat politica Băncii Angliei. Trezoreria a explicat miercuri că lucrează îndeaproape cu BOE pentru a se asigura că politica fiscală şi cea monetară sunt aliniate.

„Economic Advisory Council oferă consultanţă independentă şi de specialitate pentru a ajuta la dezvoltarea economiei, opiniile acestora nu reflectă poziţia guvernului”, a explicat trezoreria într-un comunicat de miercuri. „Politica monetară este responsabilitatea Băncii Angliei, care acţionează în mod îndependent, iar guvernul rămâne determinat în a ajuta la atingerea ţintei de inflaţie.”

Fricţiunile apar pe măsură ce BOE urmează să aibă o nouă şedinţă de politică monetară pe 3 august după majorarea cu 50 de puncte de bază din iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO