Business Internaţional

Polonia pierde lupta pentru ucraineni, pe care-i vor şi Canada şi Germania, care tocmai a aprobat noua lege privind cetăţenia străină. „Fără forţă de muncă străină, com­paniile locale din diverse indus­trii ar putea avea probleme serioase nu numai în a se dezvolta, ci şi în a-şi menţine nivelul actual al opera­ţiunilor.“

Polonia pierde lupta pentru ucraineni, pe care-i vor şi...

Autor: Catalina Apostoiu

24.08.2023, 22:30 54329

Polonia pierde cursa pentru ucraineni şi „are urgent nevoie de migranţi“, a avertizat unul dintre cele mai mari grupuri de business ale ţării, după ce date UE au indicat că unii refugiaţi ucraineni se mută către vest.

Date recente publicate de Eurostat arată că numărul refugia­ţilor ucraineni din Polonia a scăzut la 977.740 în iunie, de la 991.375 în mai şi 1,02 milioane în luna octombrie a anului trecut.

Între timp, numărul de refugiaţi ucraineni din Germania a crescut de la 873.860 la 1,13 milioane în perioa­da octombrie-iunie, iar în UE ca în­treg de la 3,76 milioane la 4,07 milioane.

În iulie, numărul refugiaţilor din Polonia a continuat să scadă, la 971.080. Date pe iulie pentru majori­tatea statelor UE, inclusiv Germania, nu sunt însă disponibile încă.

Uniunea Antreprenorilor şi An­gajatorilor din Polonia (ZPP) s-a arătat îngrijorată de tendinţa indicată de cifre. „Economia poloneză are ur­gent nevoie de migranţi care vor să mun­cească, să studieze şi să trăiască în ţara noastră“, se arată într-un co­municat al acesteia. Astăzi, se remar­că în comunicat, refugiaţii aleg în nu­măr din ce în ce mai mare alte desti­naţii, atraşi de oferte din Germania şi Canada printre altele. Polonia a în­ceput să piardă lupta pentru retenţia acestora“.

Reprezentanţii uniunii atrag de asemenea atenţia că odată cu sfârşi­tul războiului mulţi refugiaţi din Polonia se vor întoarce la casele lor din Ucraina, iar acest lucru va crea dificultăţi serioase pe piaţa poloneză a muncii.

În 2022, numărul muncitorilor străini înregistraţi în Polonia a trecut de 1 milion pentru prima dată, cres­când cu 22% în decursul anului. Majoritatea acestora sunt ucraineni. Totuşi, cu şomajul la minime istorice şi cu o societate în scădere şi în curs de îmbătrânire, Polonia se confruntă în continuare cu penurie de munci­tori în multe industrii.

„Fără forţă de muncă străină, com­paniile locale din diverse indus­trii ar putea avea probleme serioase nu numai în a se dezvolta, ci şi în a-şi menţine nivelul actual al opera­ţiunilor“, a avertizat Szymon Witkowski, director în cadrul ZPP.

ZPP a făcut apel la guvernul polonez să îmbunătăţească procedu­rile de angajare pentru refugiaţi, cât şi să clarifice statutul legal al acestora în ţară.

Cât priveşte Germania, guvernul acesteia şi-a prezentat noua lege pri­vind cetăţenia în această săptămână, potrivit Deutsche Welle.

Legislaţia propusă de ministrul de interne Nancy Faeser va înlesni cetăţenia duală, cât şi naturalizarea cetăţenilor non-UE.

Propunerea include o perioadă mai scurtă de rezidenţă ca cerinţă şi permite cetăţenie duală pentru un număr mai mare de oameni.

Ministrul de interne a subliniat că legea cetăţeniei trebuie privită în contextul reformării ample a legii imigraţiei menită în principal să încurajeze mai mulţi muncitori calificaţi să vină în Germania şi să acopere deficitele masive de pe piaţa muncii.

Noua legislaţie va fi dezbătută în parlament şi ar putea intra în vigoare în toamnă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO