Business Internaţional

Poliţia britanică a făcut şase noi arestări în scandalul News of the World

Poliţia britanică a făcut şase noi arestări în scandalul News of the World

Ultima ediţie a tabloidului News of the World, închis în urma scandalului privind interceptarea telefoanelor

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

13.03.2012, 13:12 129

Poliţia britanică a anunţat marţi că a procedat la o nouă serie de arestări în cazul interceptărilor de la News of the World (NOW), un fost tabloid al grupului Murdoch, arestând cinci bărbaţi şi o femeie, relatează AFP.

Potrivit postului Sky, deţinut parţial de grupul Murdoch, Rebekah Brooks, fosta directoare a News International, filiala din care fac parte ziarele britanice ale acestui imperiu media, ar figura printre persoanele arestate.

Nici News International şi nici purtătorul de cuvânt personal al lui Rebekah Brooks nu au făcut vreun comentariu imediat.

Rebekah Brooks, în vârstă de 43 de ani, a fost deja arestată vara trecută în cadrul investigaţiilor asupra interceptărilor. În prezent, ea este eliberată condiţionat.

Suspecţii, cu vârste între 38 şi 49 de ani, au fost arestaţi la domiciliu, la prima oră, a precizat Scotland Yard într-un comunicat, fără să le dezvăluie identitatea.

De asemenea, au fost efectuate percheziţii la mai multe dintre aceste adrese, potrivit aceleiaşi surse.

Persoanele arestate sunt suspectate de "conspiraţie în vederea obstrucţionării cursului justiţiei".

Potrivit poliţiei, News of the World (NOW) a piratat telefoanele a aproximativ 800 de persoane în anii 2000, personalităţi, membri ai familiei regale sau cetăţeni obişnuiţi, în cadrul unor subiecte de actualitate. Fostul tabloid a fost închis în iulie din cauza scandalului, iar grupul Murdoch a fost obligat să plătească despăgubiri unui număr de aproximativ 50 de victime.

Aceste arestări au fost efectuate în cadrul operaţiunii "Weeting", ancheta asupra interceptărilor de la NOW, ridicând la 23 numărul arestărilor operate de la începutul cazului. Până în prezent, nu a fost anunţată nicio inculpare.

În paralel au loc şi investigaţii pentru "corupţie", în cadrul operaţiunii "Elveden", asupra unor sume de bani oferite ilegal de către jurnalişti unor poliţişti în schimbul unor informaţii.

În cadrul acestei a doua operaţiuni au fost arestate, de asemenea, 23 de persoane, inclusiv mai mulţi jurnalişti de la The Sun.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO