Business Internaţional

Pietele din Europa de Est tin SocGen pe linia de plutire

Pietele din Europa de Est tin SocGen pe linia de plutire

Click pentru imaginea intreaga

06.08.2008, 19:14 13

Societe Generale, a doua mare banca a Frantei, a raportat un profit cu 63% mai mic pe trimestrul doi, scaderea fiind mai redusa decat anticipasera analistii, in urma operatiunilor de writedown (reducere a valorii contabile a activelor) avand legatura cu criza ipotecara subprime.
Actiunile SocGen au avansat cu 4,5% pe bursa pariziana dupa ce banca a anuntat ca profitul pe trimestrul doi a scazut pana la 644 de milioane de euro (un miliard de dolari), peste media de 550 de milioane de euro a estimarilor a 13 analisti intervievati de Bloomberg.
Profitul diviziei internationale de retail a avansat cu 42% pana la 238 de milioane de euro, impulsionat de operatiunile desfasurate in tari ca Cehia, Rusia si Romania.
Directorul executiv al bancii, Frederic Oudea, care incearca sa depaseasca problemele legate de criza pietelor de credit la sase luni dupa anuntarea unei pierderi record de 4,9 miliarde de euro inregistrata in urma tranzactiilor neautorizate realizate de traderul Jerome Kerviel, a declarat ca banca va profita de pozitia sa "solida" de capital, "in ciuda unui mediu care va ramane probabil dificil".
Banca a raportat operatiuni de writedown in valoare de 575 de milioane de euro, mai putin de jumatate fata de nivelul inregistrat in primul trimestru.
Actiunile bancii au scazut cu 33% in acest an, valoarea de piata a SocGen reducandu-se pana la 36,5 miliarde de euro.
In mai, SocGen l-a desemnat pe Michel Peretie, fost director european al Bear Stearns International Trading, in pozitia de director al bancii de investitii, in locul lui Jean-Pierre Mustier. Oudea, in varsta de 45 de ani, a devenit CEO in aceeasi luna, inlocuindu-l pe Daniel Bouton, care a ramas in pozitia de presedinte. Banca, amendata cu 4 milioane de euro in iulie de Comisia Bancara din Franta din cauza unor "probleme serioase" legate de controalele interne in cazul Kerviel, intentioneaza sa investeasca cel putin 100 de milioane de euro in doi ani pentru consolidarea procedurilor de risc.
Pierderea de 186 de milioane euro inregistrata de divizia de operatiuni bancare corporate si de investitii s-a situat sub estimarile analistilor. Operatiunile de writedown din cadrul diviziei au scazut de la valoarea de 1,2 miliarde de euro atins in primul trimestru.
Banca de investitii detinea la sfarsitul lunii iunie titluri bazate pe credite ipotecare rezidentiale in valoare de 1,9 miliarde de euro si obligatiuni ipotecare in valoare de 1,5 miliarde de euro.
Operatiunile totale de writedown avand legatura cu criza subprime realizate de SocGen se ridica la aproximativ 4,9 miliarde de euro, conform rapoartelor bancii.
Profitul diviziei de administrare de active a scazut cu 52% in trimestrul doi, pana la 138 de milioane de euro. Activele aflate in administrare se situau la 381 de miliarde de euro la sfarsitul lunii iunie, in scadere cu 18% fata de anul trecut.
Castigurile din operatiunile de consumer banking din Franta au scazut cu 11% pana la 328 de milioane de euro pe fondul "crizei de pe pietele financiare, incetinirii cresterii economice", a anuntat compania.
Veniturile operatiunilor franceze de retail vor creste probabil cu 1 - 2% in 2008, conform reprezentantilor Societe Generale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO