În cea de-a doua zi a vizitei sale la Marsilia, Papa Francisc s-a întâlnit, sâmbătă, cu Emmanuel Macron, la Palais du Pharo.
La întâlnire participă şi Brigitte Macron şi primarul oraşului Marsilia, Benoît Payan.
Emmanuel Macron şi Papa Francisc au făcut o scurtă plimbare, în timpul căreia copiii i-au oferit cadouri Suveranului Pontif, potrivit tf1.
Suveranul Pontif va face o plimbare cu papamobilul de-a lungul principalului bulevard, „îmbrăcat” acum în culorile Vaticanului - galben şi alb -.
Sâmbătă după-amiază, Papa este aşteptat să celebreze o slujbă pe stadionul Velodrome, la care sunt aşteptate aproximativ 60.000 de persoane.
Vineri, în prima zi a vizitei la Marsilia, Papa Francisc a denunţat soarta migranţilor care traversează Mediterana, acuzând "indiferenţa" şi "frica", într-un context de ostilitate tot mai mare faţă de solicitanţii de exil.
Ultimul papă care a vizitat Franţa a fost Papa Benedict al XVI-lea, în 2008.