Business Internaţional

Oratorul Gaddafi: o viaţă în citate memorabile

Autor: Adrian Voicu

20.10.2011, 15:54 647

Muammar Gaddafi a fost capturat şi, conform unor surse, chiar omorât de trupele rebele libiene.

Dar indiferent cum va fi ţinut minte de istorie, el rămâne un bun orator. Acestea sunt doar câteva dintre cei 42 de ani de gaddafisme:

"Sunt un lider internaţional directorul conducătorilor arabi, regele regilor Africii şi imamul musulmanilor, iar statutul meu internaţional nu îmi permite să cobor la un nivel mai scăzut" - discurs făcut în faţa mai multor lideri din lumea arabă, la 30 martie 2009.

"În întreaga lume, nu există stat cu democraţie în afară de Libia" - cuvinte rostite la o conferinţă de la Columbia University din New York, la 23 martie 2008.

"Sunt convins că soluţia [Israel-Palestina] este de stabilire a unui stat democratic pentru evrei şi palestinieni, un stat care va fi numit Palestina, Isratina sau oricum vor ei. Aceasta este soluţia fundamentală, în caz contrar evreii vor fi anihilaţi în viitor, pentru că palestinienii au adâncime [strategică]" - interviu acordat Al Jazeera la 27 martie 2007.

"Dacă o comunitate de oameni poartă albul la o ocazie tristă şi alta poartă negru, atunci unei comunităţi îi place albul şi îi displace negrul, iar alteia îi place negrul şi îi displace albul. Mai mult, această atitudine lasă un efect fizic asupra celulelor [corpului] cât şi asupra genelor [ADN] din corp" - citat din "Cartea verde".

"[Abraham] Lincoln a fost un om care s-a creat din nimic fără niciun ajutor din afară sau din partea altor oameni. I-am urmărit greutăţile prin care a trecut. Văd anumite similarităţi între el şi mine." - publicat la 3 august în 1986 în The Pittsburgh Press.

"Fără nicio legătură cu conflictul avut cu America, este de datoria omului să arate simpatie faţă de poporul american şi să fie alături de acesta în aceste momente oribile - ţine de conştiinţa umană. Când aveam cinci ani, fratele meu a fost împuşcat de un soldat israelian, de atunci m-am dedicat unirii ţărilor arabe din Estul Mijlociu şi menţinerii comerţului cu vestul" - reacţie la evenimentele de la 11 septembrie 2001.

"Bine, atunci nimeni nu de poate plânge dacă cerem unei femei însărcinate să sară cu paraşuta" - în apărarea convingerii sale că "defectele" femeilor duc la concluzia că locul acestora este acasă, în revista Time la 23 iulie 1975.

"Este o conspiraţie pentru controlul petrolului libian, pentru controlul pământului Libiei, pentru colonizarea Libiei din nou. Acest lucru este imposibil, imposibil. Vom lupta până la ultimul om şi până la ultima femeie pentru apărarea Libiei" - mesaj audio trimis postului de televiziune Al-Ouroba TV.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO