Business Internaţional

Oraşul Detroit a ieşit în mod oficial din faliment

Oraşul Detroit a ieşit în mod oficial din faliment

Autor: Anca Dumitrescu

11.12.2014, 19:31 534

Justiţia americană a aprobat la începutul lunii noiembrie planul Primăriei de ieşire din faliment, cel mai grav din istoria oraşelor americane, prin care au fost renegociate datorii de peste 18 miliarde de dolari.

"A fost un proces foarte dificil şi complicat. Este important să deschidem un nou capitol în istoria oraşului, prin care să revină la creştere după decenii de scădere", a declarat Rick Snyder, guvernatorul statului Michigan.

Detroit, oraş fondat de francezul Antoine de la Mothe Cadillac în 1701, a intrat în faliment în iulie 2013.

Oraşul s-a confruntat în ultimii ani cu un declin economic puternic, în urma căruia cartiere întregi au fost abandonate, iar criminalitatea a crescut puternic, Detroitul devenind un simbol al crizei financiare din 2008.

O parte din fondurile eliberate în urma restructurării datoriilor vor fi folosite pentru refacerea infrastructurii urbane. Oraşul a fost afectat la începutul acestei luni de o uriaşă pană de curent care a afectat şcolile, spitalele şi închisorile.

Pentru a evita alte derapaje financiare, finanţele oraşului au fost plasate sub controlul unei comisii formate din reprezentanţi ai statului Michigan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO