Business Internaţional

Onorariile actorilor de la Hollywood, dezvăluite

Onorariile actorilor de la Hollywood, dezvăluite

Autor: ONE ONE

08.10.2014, 15:00 1240

Onorariile unor actori de seamă, precum Robert Downey Jr., Sandra Bullock, Katherine Heigl, şi cele ale unor agenţi de top de la Hollywood, precum Ari Emanuel şi Patrick Whitesell, au fost dezvăluite recent de publicaţia The Hollywood Reporter.

În ciuda faptului că sume considerabile sunt încasate în continuare de superstaruri precum Robert Downey Jr. (75 de milioane de dolari în ultimul an, cu ajutorul clauzei potrivit căreia actorul a primit 7 cenţi la fiecare dolar pentru încasările filmului "Iron Man 3", dar şi al celor 12 milioane de dolari primite din reclamele pentru compania HTC) şi Sandra Bullock (clauză de 15 procente din încasările filmului "Gravity" şi onorariu de 10 milioane de dolari pentru rolul din comedia "The Heat"), cei mai mulţi dintre artiştii hollywoodieni resimt acut o scădere a onorariilor obţinute, mai ales cei din afara categoriei de top, raportează businessinsider.com, citat de Mediafax.

"Dacă eşti un star, eşti foarte bine plătit", spune un agent de top, "însă onorariile pentru actorii de nivel mediu au fost reduse". Leonardo DiCaprio a încasat 25 de milioane de dolari (inclusiv bonusuri) pentru rolul din "Lupul de pe Wall Street", în timp ce colegul său de distribuţie Jonah Hill a primit doar 60.000 de dolari. Pentru prestaţia sa, Jonah Hill a fost nominalizat la Oscarul pentru rol secundar.

Mai multe detalii pe one.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO