Business Internaţional

Obama: Sunt şi am fost profund îngrijorat de problemele din zona euro

Obama: Sunt şi am fost profund îngrijorat de problemele din zona euro

Foto: AFP

Autor: Iuliana Enache

16.11.2011, 11:33 347

Preşedintele american, Barack Obama, s-a declarat, miercuri, "profund îngrijorat" de problemele din zona euro, pe fondul crizei datoriilor suverane şi a creşterii economice anevoioase, relatează AFP.

"Sunt şi am fost profund îngrijorat. Cred că voi la fel de îngrijorat mâine şi săptămâna următoare", a declarat preşedintele american la Canberra. Puterile europene trebuie "să susţină proiectul european", a adăugat el.

"Până vom pune în aplicare un plan concret şi o structură care să trimită un mesaj clar pieţelor, care să afirme că Europa susţine ferm euro şi va face ce are de făcut, vom continua să vedem acest tip de probleme pe care le-am cunoscut" până în prezent, a declarat preşedintele american.

El a recunoscut că Angela Merkel, cancelarul german, şi Nicolas Sarkozy, preşedintele francez, au o voinţă reală de a scoate Europa din criză, dar a apreciat că Europa are o structură complicată.

"În prezent, comunitatea europeană în sens larg trebuie să susţină proiectul european", a declarat el. "Avem o economie mondială integrată şi ceea ce se întâmplă în Europa va avea un impact asupra noastră", a adăugat el.

Zona euro este în plină criză, ameninţată în acelaşi timp de datoriile Italiei şi Spaniei şi o creştere anemică în trimestrul al treilea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO