Business Internaţional

Noul obiectiv al Chinei: mentinerea cresterii economice

05.09.2008, 16:49 14

Dupa incheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing, considerate de autoritati prioritatea numarul unu in ultimii ani, China are un nou obiectiv important: acela de a stopa incetinirea cresterii economice, scrie International Herald Tribune.
Recent, guvernul chinez a anuntat deja ca a luat o serie de masuri care sa vina in sprijinul companiilor mici si a ridicat taxele impuse celor mai importanti producatori de energie, fapt care le-ar putea spori profiturile si ar ameliora criza de electricitate care afecteaza tara. Acestor masuri le-a urmat o scadere a dobanzilor pentru creditele bancare si reducerea taxelor pentru exportatorii de textile, care au fost puternic afectati de majorarea costurilor si de cererea tot mai anemica.
"Economia Chinei sufera din cauza unor forte globale", considera Don Straszheim, vicepresedinte al bancii de investitii Roth Capital din Los Angeles. El a mai adaugat ca "statisticile care vizeaza economia Chinei la nivel macro vor oferi date extrem de negative pana la sfarsitul acestui an si chiar si in 2009". Chiar daca noul stadion din Beijing i-a uimit pe vizitatorii din timpul Jocurilor Olimpice, mari regiuni din interiorul Chinei sunt lipsite de locuinte adecvate si chiar de apa potabila. Orasele care se dezvolta atat de repede au si ele nevoie, in acelasi timp, de sisteme de transport in comun mai performante si de un aer mai putin poluat, iar reteaua nationala de cai ferate este suprasolicitata, folosind legaturi electrice inadecvate in cele mai multe cazuri.
"In perceptia noastra administratia chineza detine o serie de parghii de care se poate folosi in incercarea ei de a mentine ritmul de crestere economica in jurul nivelului de 10% pentru ultima jumatate a lui 2008 si chiar si anul viitor", este de parere Huw McKay, senior economist la Westpac, Sydney.
Rata de crestere a Produsului Intern Brut a scazut la 10,1% in trimestrul doi al acestui an, comparativ cu nivelul de 11,9% inregistrat pe tot parcursul lui 2007. Sfarsitul boom-ului din sectorul constructiilor pe care l-au adus cu sine Jocurile Olimpice de la Beijing nu va determina probabil aceleasi efecte negative asupra cresterii economice pe care le-au resimtit alte state care au gazduit jocurile olimpice.
Totusi, descifrarea datelor reale ale evolutiei economiei chineze va fi destul de dificila in lunile urmatoare, deoarece productia a fost perturbata de inchiderea sutelor de fabrici care isi desfasurau activitatea in aproprierea Beijingului, cu scopul de a curata aerul poluat al capitalei. Aceasta masura a guvernului chinez a avut probabil efecte nebanuite asupra profitului inregistrat in sectorul industrial in luna august, insa a contribuit si la cresterea exporturilor deoarece anumite companii au incercat sa isi grabeasca transporturile care ar fi putut fi oprite de restrictiile impuse ulterior daca se intarzia prea mult.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO