Business Internaţional

Noile cuvinte din dicţionarul economic care dau fiori lumii: gasinflation, warflation, heatflation, sugarflation

Noile cuvinte din dicţionarul economic care dau fiori...

Autor: Catalina Apostoiu

27.07.2023, 22:49 1262

Benzina începe să se scum­peas­că în forţă peste tot în lume, un semn rău pentru băncile centrale şi guvernele care se luptă să împingă în jos inflaţia, scrie Bloomberg. Preţu­rile energiei sunt unul din multiplii factori care au dus la creşterea dra­matică a preţurilor la nivel mondial.

Preţurile benzinei au atins un ma­xim pe nouă luni în New York, tri­miţând unde de şoc la pompe, creş­teri înregistrându-se şi în Asia. Pieţe­le benzinei sunt sub presiune la nivel mondial din cauza unei combinaţii între întreruperi neaşteptate ale activităţii unor rafinării şi stocuri sub normal în huburi cheie de stocare.

„Creşterea costurilor la energie ar putea împinge în sus preţurile de consum şi duce la o revenire a inflaţiei,“ arată Andrew Hollenhorst, economist la Citigroup.

Războiul din Ucraina ar putea duce la o creştere cu până la 15% a preţurilor cerealelor la nivel mondial în condiţiile în care Rusia s-a retras dintr-un acord ce permitea Ucrainei să-şi exporte în siguranţă cerealele prin porturile de la Marea Neagră, a avertizat recent economistul-şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas.

La începutul săptămânii, grâul şi porumbul s-a scumpit puternic după ce Rusia a atacat unul dintre cele mai mari porturi de la Dunăre. Volatili­tatea de pe piaţa cerea­le­lor este sporită de asemenea de deci­zia Indiei de a interzice exporturile de orez.

Şi schimbările climatice împing in­flaţia tot mai sus. Într-un raport re­cent, Banca Centrală Europeană a anticipat că aceste schimbări ar putea avea consecinţe asupra inflaţiei. Ban­ca se aşteaptă ca inflaţia să crească anual cu 1% din cauza schimbărilor legate de climat.

Din cauza temperaturilor foarte ridicate, noul sezon al cepei începe cu o ofertă limitată şi preţuri ridicate, notează freshplaza.com.

În India, preţul roşiilor a crescut cu 400% după ce valurile de căldură şi inundaţiile au afectat serios cul­tu­rile, scrie Euronews.

Roşiile au devenit atât de scum­pe în această ţară, încât magazinele au nevoie de paznici  pentru a le pro­teja. În prezent, un kilogram de roşii costă acolo mai mult decât un litru de benzină.

Şi criza de zahăr este aşteptată să alimenteze inflaţia.

Preţurile zahărului sunt în creşte­re şi sunt aşteptate să urce tot mai sus pe fondul ofertei deficitare dublate de turbulenţele legate de vreme, au declarat experţii pentru Axios.

„Intensitatea sezonului secetos influenţată în acest an de El Nino ar putea rezulta într-o reducere cu 10-15% a producţiei de trestie de zahăr la nivel mondial“, avertizează Nidhi Jain, specialist la firma de cercetare The Smart Cube.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO