Business Internaţional

Moment emoţionant după semifinala U21: Un grup de suporteri români a mers la hotelul naţionalei U21, joi noapte: Pentru noi, voi sunteţi campioni

Moment emoţionant după semifinala U21: Un grup de...

Autor: Mihaela Măncilă

28.06.2019, 10:17 379

Deşi a fost eliminată în semifinalele EURO U21 2019, naţionala de tineret a reuşit o performanţă istorică la turneul final din Italia şi San Marino, iar suporterii români nu au trecut cu vederea emoţiile frumoase prin care au trecut datorită jucătorilor noştri.

Tricolorii "mici" au încheiat în lacrimi partida cu Germania, scor 2-4. Aceştia au fost susţinuţi pe stadionul din Bologna, Renato Dall'Ara, de peste 15.000 de suporteri, dar seara nu s-a încheiat la plecarea de la stadion. Târziu în noapte, băieţii lui Mirel Rădoi "au fost scoţi în stradă de gălăgie". Un grup format din aproximativ 40 de ultraşi, din facţiunea ”Uniţi sub tricolor”, s-a deplasat la stabilimentul în care au fost cazaţi fotbaliştii pentru a le arăta acestora că sunt alături de ei.

"Suntem mândri de voi!”, România, ale / România, ale”, ”Pentru noi, sunteţi campioni", au scandat fanii veniţi la hotel, care au aprins torţe şi au realizat un spectacol pirothenic deosebit.

Fotbaliştii au stat în faţa lor, i-au aplaudat şi unii dintre ei au filmat momentul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO