Lukaşenko, care conduce Belarusul din 1994, a fost ales pentru a cincea oară, luna trecută, într-un scrutin boicotat de opoziţie, dar recunoscut fără entuziasm de observatori internaţionali.
Liderul belarus, etichetat drept ultimul dictator din Europa, a reuşit să se strecoare cu iscusinţă între Rusia şi Occident, după ce Moscova a anexat Peninsula ucraineană Crimeea în martie 2014. El nu a recunoscut anexarea şi a căutat să acţioneze ca artizan al păcii, mediind negocieri între Ucraina, Rusia şi rebelii separatişti proruşi care luptă în estul Ucrainei.
Uniunea Europeană (UE) a suspendat săptămâna trecută sancţiunile impuse Minskului, în urma deciziei Guvernului de a elibera deţinuţii politici din închisori.
Însă Lukaşenko a denunţat dureroasele reforme în vederea liberalizării pieţei întreprinse de Rusia şi Ucraina în anii '90 drept politici eronate care ar putea provoca "o revoluţie sau un război civil".
"Prea mulţi vorbesc despre reforme structurale zilele astea, fără ca nimeni să spună ce sunt ele", a declarat Lukaşenko vineri. "Asta ar însemna spargerea sistemului politic, a întregului Guvern belarus, în bucăţi, divizarea şi darea statului, proprietatea oamenilor", a apreciat el.
Lukaşenko a păstrat în mare parte economia de tip sovietic, controlată de către stat, care a reuşit să supravieţuiască mulţumită livrărilor ieftine de gaze naturale ruseşti şi unor împrumuturi occidentale. Cu sprijinul statului şi subvenţii, uzine nemodernizate şi neprofitabile reuşesc să le asigure subzistenţa pensionarilor şi muncitorilor.
Aproximativ 80% din economia belarusă se află în mâna Guvernului, iar subdezvoltarea întreprinderilor private este considerată un obstacol major în calea creşterii economice a ţării.
