Business Internaţional

Londra se teme că un aflux de imigranţi români şi bulgari ar putea crea probleme cu locuinţele

Londra se teme că un aflux de imigranţi români şi...

Autor: Iuliana Enache

13.01.2013, 18:00 1310

Ministrul britanic pentru Comunităţi şi Administraţie Locală, Eric Pickles, a avertizat că un "aflux" de români şi bulgari, după deschiderea pieţei muncii, în decembrie 2013, ar putea amplifica problemele privind locuinţele, existente deja în Marea Britanie, relatează BBC News Online. 

Întrebat la emisiunea Sunday Politics de la BBC câţi români şi bulgari ar putea veni în Marea Britanie după eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii, Pickles a declarat: "Adevărul este că nu cred că ştie cineva care va fi numărul celor care vor veni din România şi Bulgaria", adăugând că nu a discutat cu Ministerul de Interne referitor la numărul acestora.

El a precizat însă că administraţile locale iau măsuri pentru a se pregăti pentru o posibilă creştere importantă a numărului de persoane care se vor muta în Marea Britanie din cele două ţări anul viitor.

"Ştim că numeroase cartiere au un număr de români peste medie, aşa că mă aştept să văd astfel de afluxuri în estul Londrei, acolo unde sunt predominanţi şi în prezent", a adăugat el.

Guvernul laburist a subestimat puternic numărul imigranţilor est-europeni din primul val, în urmă cu aproape zece ani. Iar Pickles susţine că nu va oferi nicio cifră până când nu va fi sigur de aceasta. "Am văzut cifre. Nu am încredere în aceste cifre. Am cerut mai multe explicaţii şi când voi avea aceste explicaţii şi când voi avea încredere în cifre, voi vorbi despre ele".

Dar, a adăugat el, "având în vedere că avem o criză de locuinţe, orice aflux din România şi Bulgaria va crea probleme - va crea probleme nu doar în ceea ce priveşte piaţa imobiliară, ci şi piaţa locuinţelor sociale".

Ministerul de Interne nu a anunţat o cifră estimativă a numărului de români şi bulgari care ar putea profita de deschiderea pieţei muncii pentru a merge în Marea Britanie, dar unii experţi anticipează un număr mare de imigranţi.

Marea Britanie a impus restricţii temporare pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, dar acestea vor expira în decembrie şi nu vor mai putea fi prelungite, conform legislaţiei europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO