Business Internaţional

Libia lui Gadhafi ar fi putut deveni acţionar majoritar la Goldman Sachs. Cum s-a jucat banca americană cu focul pe banii libienilor şi s-a ars?

Libia lui Gaddafi ar fi putut deveni acţionar majoritar la Goldman Sachs. Cum s-a jucat banca americană cu focul pe banii libienilor şi s-a ars?

Autor: Bogdan Cojocaru

31.05.2011, 11:42 2362

În 2008, un fond suveran de investiţii din Libia, controlat decolonelul Moammar Gadhafi, a încredinţat 1,3 miliarde dolari bănciiamericane Goldman Sachs pentru a-i investi în pariuri pe valută şialte tranzacţii complexe. Investiţiile şi-au pierdut 98% dinvaloare, scrie The Wall Street Journal.

Ce s-a întâmplat apoi ar putea reprezenta unul dintre cele maibizare episoade ale crizei financiare. Astfel, pentru a compensapierderile, Goldman a oferit Libiei şansa de a deveni unul dintrecei mai mari acţionari ai băncii, potrivit unor documente interneale instituţiei de credit şi unor surse apropiate situaţiei.Negocierile dintre cele două părţi au durat luni de zile, în 2009.În cele din urmă discuţiile au eşuat şi nu s-a mai făcut nimicpentru banii pierduţi.

Autorităţile libiene erau furioase pe banca americană pentrupierderea aproape în totalitate a investiţiilor. O confruntare laTripoli între un director al fondului libian şi doi reprezentanţiai Goldman a lăsat bancherii atât de speriaţi încât aceştia,panicaţi, au telefonat superiorilor pentru ajutor. Goldman aaranjat ca o echipă de protecţie să-i apere pe bancheri până laplecarea din Libia, a doua zi.

Conducerea Goldman a oferit Libiei oportunitatea de a investi3,7 miliarde de dolari în bancă. Între mai şi iulie 2009,instituţia a făcut trei propuneri care ar fi cedat Libiei acţiunipreferenţiale sau datorii negarantate ale Goldman. Ofertelepromiteau plăţi care ar fi acoperit pierderile, însă părţile nu aureuşit să ajungă la vreo înţelegere.

În iunie anul trecut, Autoritatea Libiană pentru Investiţiideţinea active de 53 de miliarde de dolari. Anul acesta, SUA auîngheţat active libiene de 37 miliarde de dolari, înclusiv fonduriadministrate de Goldman.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO