Business Internaţional

Isi va pierde dolarul statutul de moneda dominanta din cauza devalorizarii constante si a reorientarii investitorilor?

14.05.2008, 16:09 16

Daca Statele Unite ar fi fost o tara oarecare, aceasta perioada ar fi fost cu siguranta una de panica si de austeritate, scrie International Herald Tribune. Cu un ritm accelerat de crestere a gradului de indatorare, cu un deficit comercial de 700 mld. dolari (450 mld. euro) pe an si cu o prabusire prelungita a monedei nationale, autoritatile ar fi fost fortate sa reduca cheltuielile si sa ridice nivelul dobanzii in incercarea de a atrage investitorii straini.
Dar Statele Unite nu sunt o tara oarecare. Pentru mai mult de o jumatate de secol, americanii s-au bucurat de un privilegiu unic in cadrul economiei globale: dolarul era moneda dominanta de pe piata, folosita atat in cadrul tranzactiilor internationale, cat si ca moneda de depozit de catre bancile centrale ale unor state precum Arabia Saudita, Japonia sau China.
Situatia actuala, marcata de criza pietei creditelor si de declinul dolarului, ar putea genera insa o intoarcere puternica pe piata din Statele Unite a sumelor imense de moneda americana existente in exterior.
Pana acum, cererea foarte mare pentru obligatiunile emise de Trezoreria americana a contribuit semnificativ la mentinerea valorii dolarului si la scaderea ratelor dobanzilor. Iar americanii au fost impulsionati sa cheltuiasca fara a tine seama de gradul ridicat de indatorare si fiind siguri ca strainii vor furniza intotdeauna resursele necesare sistemului financiar din Statele Unite.
In schimb, maniera de consum a americanilor a alimentat puternic cresterea economiei globale. Tocmai de aceea inrautatirea conditiilor de creditare si implicit scaderea cheltuielilor americanilor ar putea avea efecte devastatoare.
Dar care sunt sansele ca, din cauza prabusirii monedei americane, autoritatile de la Washington sa fie nevoite sa joace dupa regulile care se aplica si celorlalte tari? Semnalele recente indica o uzura a relatiilor dintre Statele Unite si creditorii sai externi. Si asta in conditiile in care cresterea deficitului comercial al Statelor Unite si semnele de intrebare referitoare la evolutia celei mai mari economii a lumii determina din ce in ce mai multe guverne straine sa apeleze la o protectie a rezervelor valutare exprimate in moneda americana.
Rusia, de exemplu, a trecut deja la o diversificare a rezervelor valutare, orientandu-se din ce in ce mai mult spre moneda unica europeana, aflata in plina ascensiune.
In acelasi timp, China, Rusia si statele din Orientul Mijlociu au creat vehicule de investitii controlate de stat si orientate spre niveluri de profitabilitate ridicate.
Iar in conditiile in care acestea se vor indeparta de investitiile in obligatiuni emise de Trezoreria americana, consumatorii americani vor fi lipsiti de o sursa de finantare importanta.
"Aceste tari stiu ca achizitionarea obligatiunilor emise de autoritatile americane si care au un nivel de profitabilitate foarte scazut nu reprezinta altceva decat un program de ajutorare a Statelor Unite. Tocmai de aceea vor sa renunte la o asemenea afacere si sa-si diversifice investitiile", a declarat Kenneth Rogoff, fostul economist-sef al Fondului Monetar International.
In ultimul timp, cota detinuta de dolar in cadrul rezervelor valutare ale statelor din intreaga lume a coborat semnificativ, in conditiile in care diversificarea acestora este vazuta drept o protectie impotriva crizelor financiare. Intre 2001 si 2007, rezervele valutare exprimate in moneda americana au coborat de la 73% la 64% din total, in timp ce euro a urcat de la 18% la peste 25%, potrivit datelor Fondului Monetar International.
Totusi, arata institutia, aceasta scadere nu indica vanzari semnificative de dolari, ci mai degraba este determinata de prabusirea valorii dolarului in raport cu celelalte monede nationale. "Nu a existat o diversificare activa", a declarat John Lipsjy, vicepresedinte al FMI. "Bancile centrale tind sa fie cei mai conservatori investitori, actionand cu o prudenta excesiva", a adaugat el.
Totusi, indivizii din interiorul cercurilor financiare detecteaza o reducere a nivelului de incredere in dolar. In urma cu cativa ani, sugestiile potrivit carora dolarul ar putea avea de infruntat un rival nu ar fi putut fi decat ridiculizate.
Astazi insa, economistii spun ca in perioada urmatoare dolarul ar putea sa cedeze o parte din avantajele unei monede dominante in favoarea euro. Mai mult, pe termen lung, dolarul s-ar putea vedea eclipsat de yuanul chinezesc, care ar putea deveni cea mai uzitata moneda la nivel mondial.
Pentru americani, pierderea acestui statut s-ar putea dovedi o actiune extrem de dureroasa, conducand la cresterea ratelor dobanzilor si a costurilor pentru achizitionarea de locuinte sau automobile. Astfel, o tara care s-a obisnuit sa opereze cu imprumuturi fara limita ar putea invata sa se limiteze la un buget restrans.
Exista voci care spun insa ca estimarile privind decaderea monedei americane sunt putin exagerate. Si asta in situatia in care, argumenteaza ei, dolarul este singura moneda care poate oferi certitudinea stabilitatii intr-o perioada dominata de riscuri.
Totusi, economistii recunosc ca americanii au imprumutat sume alarmant de mari din exterior, iar la un moment dat - potrivit legilor economiei - balanta se va restabili, si s-ar putea restabili intr-un mod haotic.
Dar momentul restabilirii balantei ar putea fi unul extrem de indepartat. Si asta datorita interdependentei existente intre guvernele diverselor tari.
Interdependenta vine in conditiile in care produsele achizitionate de americani proveneau in buna masura de pe pietele externe, contribuind la dezvoltarea acestora. De exemplu, China acorda subventii fabricilor locale pentru ca preturile produselor acestora sa fie mult mai accesibile in momentul in care sunt exportate.
Iar achizitionarea de obligatiuni emise de Trezoreria americana ajuta China sa mentina acest sistem: banca centrala de la Beijing cumpara dolari in incercarea de a mentine yuanul la un nivel scazut, ceea ce asigura un pret redus al produselor chinezesti pe piata internationala.
Chinezii "stiu ca trebuie sa continue sa ne imprumute bani daca vor ca aceasta piata sa se mentina", a declarat Michael Dooley, economist la Cabezon Capital, un fond de hedging specializat pe segmentul pietelor emergente.
Liderii de la Beijing se tem de o scadere a exporturilor, care ar atrage implicit reducerea semnificativa a locurilor de munca. De aceea, autoritatile au investit pana acum peste 1.000 mld. dolari in active denominate in dolari. Iar daca ar incepe sa vanda dolari nu ar face altceva decat sa genereze panica si sa conduca la o prabusire si mai accentuata a monedei americane.
Dar unii analisti se intreaba cat timp va mai putea China sa beneficieze de pe urma unui asemenea sistem.
Investind banii in active americane, autoritatilor din aceasta tara le ramane mult mai putin pentru a se ocupa de problemele interne, precum poluarea sau eficientizarea sistemului sanitar.

Decaderea dolarului

Pana acum, cererea foarte mare pentru obligatiunile emise de Trezoreria americana a contribuit semnificativ la mentinerea valorii dolarului si la scaderea ratelor dobanzilor.

Economistii spun ca in perioada urmatoare dolarul ar putea sa cedeze o parte din avantajele unei monede dominante in favoarea euro.

Intre 2001 si 2007, rezervele valutare exprimate in moneda americana au coborat de la 73% la 64% din total, in timp ce euro a urcat de la 18% la peste 25%.

Autoritatile chineze au investit pana acum peste 1.000 mld. dolari in active denominate in dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO