Business Internaţional

Investitorii străini sunt hipnotizaţi de mirajul bursei din India

Investitorii străini sunt hipnotizaţi de mirajul bursei din India

Autor: Gabriel Razi

21.10.2010, 23:42 22

Acum doi ani, atunci când criza economică ajunsese la vârf,bursa indiană a suferit pier­deri importante din cauza retragerii a5 mi­liarde de dolari de către investitorii străini, scrie The NewYork Times.

Situaţia este diferită astăzi, când numai în luna septembrieinvestitorii au mizat 7,1 mi­liarde de dolari pe acţiuni şiobligaţiuni indiene.
Principalii indicatori bursieri indieni par să depăşească valorilepe care le atinseseră în 2008, atunci când mulţi dintre analişticonsiderau că ţările în curs de dezvoltare care înregistraucreşteri semnificative se decu­plaseră de economiile ţărilordezvoltate.

Statele Unite, alături de mare parte a Europei şi de Japonia, estede aşteptat să revină mai greu la creşterile de dinaintea crizei.Astfel, mulţi economişti şi politiceni susţin că ţările în curs dedezvoltare pot profita de problemele cu care se confruntăeconomiile dezvoltate.
India, cu o creştere economică de 9% şi cu o bursă mult maideschisă la investiţii străine decât cea a Chinei, a devenitpreferata investitorilor străini.
În primele nouă luni ale anului, investiţiile străine în acţiuni şiobligaţiuni indiene au totalizat 28,5 miliarde de dolari (20,5miliarde de euro), de două ori mai mult decât în urmă cu un an.Atractivitatea pieţei de capital a reprezentat un adevărat boomatât pentru companiile indiene, cât şi pentru stat.
Guvernul indian intenţionează să listeze la bursă 10% din CoalIndia, cea mai mare companie minieră producătoare de cărbune dinlume. Această tranzacţie va aduce statului indian aproximativ 3,4miliarde de dolari.

Pe piaţă se aude tot mai tare şi vocea investitorilor indieni carese arată sceptici după pierderile masive din 2008 şi îi lasă pestraini să se aventureze în plasamente ce par riscante.
Investitorii străini îşi translatează fondurile către pieţeleemergente pentru a putea profita de rate ale dobânzilor crescute înţări cum ar fi India şi Brazilia.
În condiţiile în care India are o dobândă de referinţă de 6%,investitorii se împrumută în dolari sau yeni şi investesc aceştibani în instrumente financiare generatoare de profituri mairidicate pe pieţele emergente.

Institutul Internaţional de Finanţe, o asociaţie de companiifinanciare, estimează că pieţele emergente vor atrage 825 demiliarde de dolari în fluxuri de capital în acest an, o creştere dela 581 de miliarde de dolari în 2009.
Unii analişti sunt îngrijoraţi de con­centraţia fluxurilor decapital către economiile în curs de dezvoltare. Astfel de fluxuride capital nu au efectul scontat în economiile dezvoltate deoareceguvernele pompează banii în piaţă la rate ale dobânzilorscăzute.
Unii analişti indieni se tem că entuziasmul ridică nejustificatpreţul acţiunilor şi consideră că investitorii străini par să nu fiînvăţat lecţia trecutului.
Edwar Prasad, profesor de economie la Universitatea Cornell şi fostconsilier economic pe lângă guvernul indian, se arată îngrijorat deposibilitatea retragerii fondurilor străine în cazul în carecreşterea economică ar încetini sau s-ar declanşa o nouă crizăeconomică. Un asemenea proces ar lovi puternic economia reală aIndiei prin privarea de capital, adaugă el.
În 2008, creşterea economică a Indiei a încetinit de la 9,2% la6,7% parţial ca urmare a retragerii fondurilor investitorilorstrăini. Cele mai afectate sectoare de activitate au fost celimobiliar, companiile aeriene, dar şi alte companii cu necesarridicat de capital.
Cea mai mare îngrijorare generată de fluxul investiţional dinprezent este că o mare parte este îndreptată către piaţa de capitalşi nu către noi proiecte şi companii mici.
Fluxurile intrate pe piaţa de capital s-au dublat, în timp ceinvestiţiile străine directe au scăzut cu 24% în prima jumătate aacestui an. Economiştii afirmă că plasamentele pe bursă sunt multmai lichide şi pot fi retrase rapid în cazul în care condiţiileeconomice se înrău­tăţesc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO