Investitorii străini sunt hipnotizaţi de mirajul bursei din India

Autor: Gabriel Razi 21.10.2010

Acum doi ani, atunci când criza economică ajunsese la vârf, bursa indiană a suferit pier­deri importante din cauza retragerii a 5 mi­liarde de dolari de către investitorii străini, scrie The New York Times.

Situaţia este diferită astăzi, când numai în luna septembrie investitorii au mizat 7,1 mi­liarde de dolari pe acţiuni şi obligaţiuni indiene.
Principalii indicatori bursieri indieni par să depăşească valorile pe care le atinseseră în 2008, atunci când mulţi dintre analişti considerau că ţările în curs de dezvoltare care înregistrau creşteri semnificative se decu­plaseră de economiile ţărilor dezvoltate.

Statele Unite, alături de mare parte a Europei şi de Japonia, este de aşteptat să revină mai greu la creşterile de dinaintea crizei. Astfel, mulţi economişti şi politiceni susţin că ţările în curs de dezvoltare pot profita de problemele cu care se confruntă economiile dezvoltate.
India, cu o creştere economică de 9% şi cu o bursă mult mai deschisă la investiţii străine decât cea a Chinei, a devenit preferata investitorilor străini.
În primele nouă luni ale anului, investiţiile străine în acţiuni şi obligaţiuni indiene au totalizat 28,5 miliarde de dolari (20,5 miliarde de euro), de două ori mai mult decât în urmă cu un an. Atractivitatea pieţei de capital a reprezentat un adevărat boom atât pentru companiile indiene, cât şi pentru stat.
Guvernul indian intenţionează să listeze la bursă 10% din Coal India, cea mai mare companie minieră producătoare de cărbune din lume. Această tranzacţie va aduce statului indian aproximativ 3,4 miliarde de dolari.

Pe piaţă se aude tot mai tare şi vocea investitorilor indieni care se arată sceptici după pierderile masive din 2008 şi îi lasă pe straini să se aventureze în plasamente ce par riscante.
Investitorii străini îşi translatează fondurile către pieţele emergente pentru a putea profita de rate ale dobânzilor crescute în ţări cum ar fi India şi Brazilia.
În condiţiile în care India are o dobândă de referinţă de 6%, investitorii se împrumută în dolari sau yeni şi investesc aceşti bani în instrumente financiare generatoare de profituri mai ridicate pe pieţele emergente.

Institutul Internaţional de Finanţe, o asociaţie de companii financiare, estimează că pieţele emergente vor atrage 825 de miliarde de dolari în fluxuri de capital în acest an, o creştere de la 581 de miliarde de dolari în 2009.
Unii analişti sunt îngrijoraţi de con­centraţia fluxurilor de capital către economiile în curs de dezvoltare. Astfel de fluxuri de capital nu au efectul scontat în economiile dezvoltate deoarece guvernele pompează banii în piaţă la rate ale dobânzilor scăzute.
Unii analişti indieni se tem că entuziasmul ridică nejustificat preţul acţiunilor şi consideră că investitorii străini par să nu fi învăţat lecţia trecutului.
Edwar Prasad, profesor de economie la Universitatea Cornell şi fost consilier economic pe lângă guvernul indian, se arată îngrijorat de posibilitatea retragerii fondurilor străine în cazul în care creşterea economică ar încetini sau s-ar declanşa o nouă criză economică. Un asemenea proces ar lovi puternic economia reală a Indiei prin privarea de capital, adaugă el.
În 2008, creşterea economică a Indiei a încetinit de la 9,2% la 6,7% parţial ca urmare a retragerii fondurilor investitorilor străini. Cele mai afectate sectoare de activitate au fost cel imobiliar, companiile aeriene, dar şi alte companii cu necesar ridicat de capital.
Cea mai mare îngrijorare generată de fluxul investiţional din prezent este că o mare parte este îndreptată către piaţa de capital şi nu către noi proiecte şi companii mici.
Fluxurile intrate pe piaţa de capital s-au dublat, în timp ce investiţiile străine directe au scăzut cu 24% în prima jumătate a acestui an. Economiştii afirmă că plasamentele pe bursă sunt mult mai lichide şi pot fi retrase rapid în cazul în care condiţiile economice se înrău­tăţesc.