Business Internaţional

Investitorii străini acuză Norvegia că i-a „ars“ pentru a proteja compania naţională de gaze

Norvegia se plasează printre primii zece producători de gaze naturale la nivel mondial. Gazele norvegiene acoperă 20% din consumul Uniunii Europene.

Norvegia se plasează printre primii zece producători de gaze naturale la nivel mondial. Gazele norvegiene acoperă 20% din consumul Uniunii Europene.

Autor: Bogdan Cojocaru

16.12.2014, 00:04 1073

Un investitor influent a acuzat guvernul norvegian că i-a „ars“ intenţionat pe investitorii străini pentru a proteja Stat­oil, compania naţională norvegiană de petrol şi gaze naturale, scrie Financial Times.

În decembrie 2012, fostul guvern norvegian a prezentat un plan pentru reducerea cu până la 90% începând cu 2016 a tarifelor pe care Gassled, reţeaua norvegiană de conducte submarine de gaze, le poate percepe pentru trans­portarea com­bus­tibilului.

Decizia a venit la doar 18 luni după ce Statoil a vândut o participaţie mare din reţeaua de aproape 8.000 de kilometri. Aceasta a fost doar una din operaţiunile prin care controlul operaţiunilor a trecut la un grup de investitori instituţionali şi companii de energie din Europa, America de Nord şi Orientul Mijlociu. Decizia a fost ratificată de actualul guvern în decembrie 2013. Aceasta i-a determinat pe unii investitori ai Gassled, care susţin că sunt în pericol venituri şi investiţii de 16 miliarde de dolari, să atace în justiţie guvernul norvegian.

Episodul a provocat critici neobişnuit de aspre în privinţa Norvegiei, considerată în general a fi una dintre cele mai transparente şi stabile ţări la nivel mondial.

„A fost un adevărat şoc pentru mulţi investitori; 20-30 de investitori internaţionali mari au semnat o scrisoare adre­sată ministerului petrolului şi energiei în care spun că ei cred că acesta este un eveniment deosebit de tulburător. A fost ceva de genul să-l scăpăm mai întâi pe campionul nostru naţional şi apoi o să ne repezim la o şleahtă de investitori internaţionali şi îi vom lăsa să se ardă. Tarifele erau neschimbate de 40 de ani“, a explicat unul dintre investitori.

Guvernul norvegian a explicat că reducerea tarifelor avea ca scop încurajarea exploatărilor de gaze naturale şi dezvoltarea Mării Nordului şi a Mării Barents, în timp ce investitorilor în Gassled le este asigurat un profit „rezonabil“. Reţeaua procesează şi transportă 96% din gazele extrase din platoul continental al Norvegiei şi acoperă 20% din gazele consumate de UE.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO