Business Internaţional

Inversare de roluri: Europa pare acum stabilă, în timp ce SUA devin volatile. Dolarul este în cădere liberă, împingând deja recent moneta euro dincolo de 1,20

Inversare de roluri: Europa pare acum stabilă, în timp...

Autor: Catalina Apostoiu

04.09.2017, 22:00 1163
Timp de un deceniu, americanii au privit cu nelinişte dincolo de Atlantic, temându-se că şirul de crize din zona euro ar putea ruina economia mondială. Acum, rolurile s-au schimbat brusc: Europa şi-a revenit şi priveşte cu mai multă încredere către viitor, dar cu îngrijorare spre vest, peste Atlantic, în condiţiile în care mulţi presupun că cea mai mare ameninţare la adresa redresării europene ar putea veni din America, scrie Ferdinando Giugliano, editorialist la Bloomberg.

Pericolul pe termen scurt aflat în faţa Europei este deja vizibil pe pieţele financiare. Investitorii îşi pierd încrederea în capacitatea preşedintelui american de a-şi respecta promisiunea legată de reducerile de taxe. În absenţa acestora şi cu o inflaţie încă mondestă, banca centrală americană ar putea deveni prudentă cu privire la perspective unei noi majorări de dobânzi  în acest an. Dolarul este în cădere liberă, împingând deja recent moneda euro dincolo de 1,20 pentru prima dată de la începutul anului 2015, înainte de a-şi recupera din pierderi. Riscul ca un euro mai puternic să erodeze competi­tivitatea companiilor europene apasă deja asupra acţiunilor şi ar putea afecta creşterea în curând, scrie Giugliano.

Un euro mai pu­ter­nic ar putea de ase­menea îngreuna sar­cina BCE de a-şi în­cheia programul de achiziţii de active.

În teorie nu ar trebui să existe nicio pro­blemă, BCE putându-şi prelungi po­litica monetară relaxată. Totuşi, BCE îşi va atinge limitele autoimpuse pri­vitoare la volumul de obligaţiuni pe care-l poate achiziţiona de la ţări ca Germania.

Există riscul ca BCE să decidă o restrângere prematură a programului de achiziţii, înăsprind condiţiile financiare în timp ce inflaţia se situează încă sub ţintă, scrie editorialistul de la Bloomberg.

Dolarul mai slab nu reprezintă singurul risc imediat generat de SUA pentru Europa. Un altul este instabilitatea financiară generalizată legată de exemplu de tensiunile din peninsula coreeană sau de riscul unui conflict prelungit privind pragul îndatorării. Deşi niciuna dintre aceste probleme nu sunt exclusiv generate de Trump, ineficienţa presedintelui american va persista în minţile investitorilor. Europa s-ar putea vedea astfel prinsă într-o furtună a pieţelor chiar într-un  moment în care perspectivele sale economice par foarte bune.

Nici riscurile pe termen lung nu ar trebui subestimate, avertizează editorialistul Bloomberg. Principalul este probabil reprezentat de ameninţarea ca administraţia americană să renunţe la angajamentul faţă de comerţul internaţional.

Bineînţeles, zona euro este în parte ea însăşi vinovată pentru vulnerabilitatea sa. Uriaşul excedent de cont curent al uniunii monetare o face mai vulnerabilă în faţa oscilaţiilor cursului valutar şi a şocurilor din afară.

Astăzi, însă, zona euro pare din ce în ce mai mult un simbol de stabilitate în lumea bogată. Din păcate, scrie editorialistul Bloomberg, aceasta nu-şi controlează propriul destin. Acţiunile administraţiei Trump vor decide dacă Statele Unite vor contribui la redresarea economiei mondiale sau o vor submina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO