Business Internaţional

Într-o Europă aflată în continuă stagnare, economiile din est ajung fruntaşe la creşterea economică. Însă ivestiţiile rămân un punct slab pentru regiune din cauza absorbţiei grele a fondurilor europene

Într-o Europă aflată în continuă stagnare,...

Autor: Alexandru Zărnoeanu

15.08.2016, 00:03 500

Economiile Europei de Est au avut în al doilea trimestru al anului printre cele mai mare rate de creştere din Uniunea Europeană, înregistrând cea mai rapidă evoluţie a PIB-ului de la criza din 2008, scrie Bloomberg. Economii precum România, Ungaria, Slovacia, Polonia sau Bulgaria au înregistrat creşteri economice anualizate de peste 2%, în condiţiile în care zona euro, cea mai mare piaţă de des­facere a statelor est-europene, a înregistrat o creştere economică de doar 1,6%.

Avansul economiilor est-europene din trimestrul II a venit pe fondul creşterii ra­pide a consumului, cauzată de politicile de relaxare fiscală şi ex­cesul de lichiditate, produs de politica monetară a băncilor centrale din regiune şi a BCE, care a pus la dispoziţia consu­matorilor şi firmelor „banii ieftini“ pentru di­verse achiziţii. Consumul a reuşit să contra­balanseze un declin al investiţiilor, cau­zat de  graba statelor de a cheltui până la sfârşitul lui 2015 sumele rămase din prece­dentul exerciţiu financiar al UE încheiat în 2013.

„Creşterea economică a regiunii a venit din nou ca rezultat al cererii interne, susţinută de un şomaj în scădere şi de salariile în creştere. Investiţiile rămân un punct slab pentru regiune având în vedere faptul că absorbţia fondurilor UE din noul exerciţiu începe greu“, spune Jana Steckerova, economist la Komercni Banka din Praga.

FMI estimează că economiile din Europa de Est vor creşte anul acesta cu 3,5%, un nivel superior creşterii globale.

Clasamentul creşterii din UE este condus de economia românească, care a avut o creştere anuală de 6% şi trimestrială de 1,5%, depăşind toate estimările analiştilor, precum şi avansul de 4,3% înregistrat în trimestrul precedent. Creşterea fost rezultatul reducerii TVA de la 24% la 20% care a dus la o stimulare a consumului şi la o creştere a veniturilor popu­laţiei şi încredere sporită a consumatorilor în economie. Comisia Europeană se aşteaptă ca economia României să aibă a doua cea mai mare creştere din blocul comunitar, dar avertizează că extinderea stimulilor fiscali într-un an electoral va afecta ţinta de deficit bugetar.

România, Ungaria şi Slovacia au fost singurele economii regionale care au depăşit estimările analiştilor. Economia maghiară a crecsut cu 2,6% în T2, peste consensul analiştilor de 1,7%, pe fondul creşterilor din servicii, industrie şi agricultură care au compensat o scădere în sectorul construcţiilor.

Şomajul din Ungaria se află minime istorice, iar exodul a sute de mii de maghiari în afara ţării a dus la o creştere a cererii de forţă de muncă, ducând la o creştere a salariilor, care au înregistrat un avans de 6,8% în primele cinci luni ale anului. Economia Slovaciei a crescut în T2 cu 3,7%.

„Cum creşterea economică a Ungariei se apropie de aşteptările băncii centrale, este mai puţin probabil ca banca cen­trală a Ungariei să mai reducă dobânzile, în timp ce banca centrală a României va începe să înăsprească politica monetară pentru a preveni o supraîncălzire a economiei“, este de părere William Jackson, analist la Capital Economics din Londra.

De cealaltă parte, economia poloneză, cândva vedeta regiunii, a crescut cu doar 3,1%, în T2 sub estimările analiştilor de 3,3%. Polonia, guvernată din toamna lui 2015 de un partid eurosceptic de dreapta, şi-a pierdut popularitatea pe care a avut-o o perioadă lungă de timp, datorită măsurilor popu­liste ale guvernului şi to­nului naţio­nalist al unor miniştri. Creşterea econo­­­mică a fost susţinută în ultimul trimestru un pachet de alocaţii pentru copii de un miliard de euro, promis în cam­pania electorală de noul cabinet. Inves­tiţiile în scădere, cauzate de reducerea absorbţiei fondu­rilor structurale şi de incerti­tudinea puter­nică post-Brexit, au lo­vit creşterea econo­mică a Poloniei.

„Perspectivele pentru economia poloneză nu sunt rele: dinamica creşterii va accelera uşor odată ce programul guver­namental de alocaţii pentru copii va sus­ţine econo­mia. Totuşi, companiile vor funcţiona într-un mediu nesigur, cu incer­titudine provenită din exterior“, a declarat Monika Kurter, economist la Bank Pocztowy din Varşovia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO