Business Internaţional

Industria zonei euro e in pragul recesiunii. Oare serviciile pot salva economia?

23.07.2001, 00:00 13



Productia industriala din zona euro a scazut, pentru a treia luna consecutiv, cu 0,1% in mai comparativ cu valoarea consemnata in aprilie, aducand sectorul productiv din regiunea euro in pragul unei recesiuni tehnice, se arata in datele furnizate de Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene.

Aceasta scadere, in momentul in care marea majoritate a economistilor astepta o usoara crestere, va conduce, chiar in cazul unei usoare reveniri a sectorului in iunie, la inregistrarea a doua trimestre consecutive de declin al productiei industriale, indeplinind astfel criteriile pentru recesiune, comenteaza Financial Times.

"Economia din zona euro se deterioreaza intr-un ritm alert, iar faptul ca sondajele nu au semnalat inca sfarsitul acestei perioade de declin inseambna ca slabiciunile economiei se vor extinde si in cel de-al treilea trimestru", se arata intr-un studiu al Deutsche Bank.

Analistii afirma ca deficitul din sectorul industrial, care reprezinta un sfert din economia zonei euro, trebuie acoperit printr-o crestere sustinuta in sectorul serviciilor, pentru ca prognozele privind cresterea economica din acest an sa fie atinse.

Cele mai recente rapoarte ale Fondului Monetar International si ale economistilor din sectorul privat estimeaza o crestere de doua procente a Produsuluii Intern Brut al zonei euro, comparativ cu valoarea de 3,4% inregistrata in 2000.

"Consideram ca in sectorul serviciilor se va consemna o evolutie foarte buna, datorita cererii ridicate a consumatorilor", a declarat Christel Rendu de Lint, economist la Morgan Stanley.

"Dar se pare ca majorarea inflatiei a limitat consumul privat, dupa cum reiese si din slabele performante ale comertului cu amanuntul", a adaugat de Lint.

Aceste temeri sunt evidentiate si in statisticile publicate de Eurostat, care arata ca cea mai abrupta scadere a productiei in luna mai s-a consemnat in sectorul bunurilor de folosinta indelungata, unde s-a realizat o productie cu 0,8% mai mica decat in luna precedenta.

De asemenea, cifrele anuntate de oficiul de statistica au confirmat, daca mai era cazul, slabiciunile industriei germane, care a inregistrat o cadere cu 1,2% al productiei intre aprilie si mai. Declinul Germaniei este evidentiat si de usoara crestere a productiei industriale din celelalte mari economii ale zonei euro: Franta, Italia sau Spania.

In ciuda posibilei recesiuni a industriei din regiunea celor 12 state, economistii nu cred ca Banca Centrala Europeana isi va modifica pe termen scurt politica monetara, adica nu va scadea dobanzile. In acest an, BCE nu a redus rata de referinta a dobanzii decat o singura data, cu un sfert de punct procentual, de la 4,75 la 4,5%.

Cu toate datele anuntate de Eurostat, cancelarul german Gerhard Schroeder a declarat saptamana trecuta ca nu exista nici un motiv pentru a se vorbi despre recesiune economica si ca statele din zona euro se pot astepta la o crestere economica, chiar daca modesta.

Schroeder a precizat, in cadrul unei conferinte de presa organizate cu ocazia summit-ului G8 de la Genova, ca presedintele american, George W. Bush, a spus omologilor sai din cele mai industrializate tari ale lumii ca s-au identificat "usoare semne de ameliorare" a economiei Statelor Unite.

"A devenit evident ca nu exista nici un motiv sa vorbim despre recesiune. Ne putem astepta, mai ales in zona euro, la o crestere rezonabila, desi mai mica decat s-a prevazut initial", a afirmat Schroeder.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO